Apreciați

Colonie română la Auxerre

Daniel Niculae, primul venit din colonia română de la Auxerre
Daniel Niculae, primul venit din colonia română de la Auxerre

Atacantul Daniel Niculae a declarat, miercuri, că oficialii francezi de la Auxerre au prins probabil gustul românilor și acum, după el și Gabriel Tamaș, îl achiziționează pe mijlocașul Vlad Munteanu, care va deveni al treilea român din lot.
„Cu cât suntem mai mulți români la Auxerre cu atât mai bine. Sunt sigur că fiecare dintre noi își va aduce aportul la redresarea echipei, pentru că sperăm să urcăm în clasament. Nu mă așteptam, de fapt nici nu-mi trecerea prin cap când am venit eu aici că o să fim trei români la Auxerre”, a spus atacantul.
Niculae a menționat că a dat referințe bune oficialilor grupării franceze despre Vlad Munteanu. „Înainte să înceapă tratativele conducerea de aici ne-a întrebat și pe mine și pe Gabi (n.r. – Gabriel Tamaș). Le-am zis că-l cunoaștem pe Vlad, că e jucător foarte bun”, a afirmat Daniel Niculae.
Atacantul este convins că mijlocașul român adus de la formația germană VfL Wolfsburg va ajuta echipa Auxerre să-și îndeplinească obiectivele. „Sunt sigur că Vlad ne va ajuta. Sper să joace, pentru că asta e cel mai important. Dimineață ne-am întâlnit cu el și așa am înțeles că în cursul după-amiezii urmează să semneze contractul, iar mâine (n.r. – joi) va fi la antrenamentul echipei. Dacă a venit din Germania până aici la Auxerre înseamnă că transferul e făcut. El e bucuros că suntem și noi aici, dar n-am stat prea mult de vorbă pentru că trebuia să se discute cu președintele”, a adăugat Daniel Niculae.
Vlad Munteanu, până în vară al francezilor Atacantul român al formației VfL Wolfsburg, Vlad Munteanu, a efectuat, miercuri, vizita medicală la Auxerre și urmează să semneze un contract sub formă de împrumut până la finalul sezonului. În vârstă de 27 de ani, Munteanu a sosit la VfL Wolfsburg în vara anului 2007, de la Energie Cottbus, însă nu a reușit să se impună. El a evoluat în zece meciuri, din care patru ca titular, fără a marca vreun gol.
Daniel Niculae, mulțumit că nu s-a întors la Rapid Daniel Niculae, a declarat că îi mulțumește acționarului George Copos datorită căruia în vară a refuzat revenirea la Rapid, iar acum este titular la formația franceză, având 8 goluri marcate în 20 de meciuri jucate.
„Eu în vară mă gândeam că ar fi bine să mă întorc la Rapid pentru a avea mai multe meciuri în picioare în perspectiva Campionatului European. Dar nu s-a făcut. Nu regret că nu m-am întors în vară la Rapid, normal. Eu îi mulțumesc domnului Copos că a pus condițiile alea atunci și n-am acceptat. Acum e bine la Auxerre pentru că joc”, a spus atacantul.
Niculae a explicat că vrea să joace din nou la Rapid, dar „spre finalul carierei”. „Eu tot timpul o să-mi doresc să joc la Rapid și sunt sigur că va veni și momentul în care voi juca din nou în acel tricou. Dar asta spre finalul carierei, după ce închei socotelile cu străinătatea”, a adăugat Daniel Niculae.

Recomandări

Aproape 300 de elevi la Gura Humorului, la Concursul „Memorialul David Hrimiuc”, dedicat pasionaților de matematică

Proprietarii imperiului Dedeman, sucevenii Dragoș și Adrian Pavăl, sunt interesați să cumpere magazinele Carrefour din România

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită