Un amic care s-a învrednicit să-mi citească (zice el) până la capăt ultimul meu op („Printre cărți”, Ed. Junimea, 2009) îmi atrage atenția că am trecut prea ușor peste un episod ce l-ar invidia până și Ilf și Petrov. Așa o fi. Nu i-am dat suficientă atenție fiindcă n-am merite în inventarea poveștii. Nu-i născocire scriitoricească; mai degrabă, am putea-o încadra printre isprăvile folclorizate ale unor Păcală, Nastratin Hogea, plus ceva licăriri literaturizante din Svejk. Altfel, rămâne o pildă nemuritoare despre capacitatea celor dăruiți cu spirit întreprinzător și abilitate managerială de a scoate profit din piatră seacă.
Acum 47 de ani, ispășeam cea de a doua convocare, de trei luni, într-o cazarmă din Botoșani. Desigur, astăzi lucrurile stau altfel; atunci, ofițerii proaspăt aduși din producție (trebuia îmbunătățită compoziția socială a armiei române!) habar n-aveau unde se află și pe ce lume trăiesc. Repede, au ajuns ciuca bătăilor de joc a elevilor rezerviști: eram încazarmați acolo absolvenți de teatru (Arșinel & comp.), arte plastice, conservator, filologie – toată floarea cea vestită a bășcăliei universitare patentate. Pe bietul maior R., până mai ieri lăcătuș la vagoane sau așa ceva, l-am convins că-n armată e invers ca la matematică (nu ne ieșeau cu nici un chip niște calcule de balistică) și că Beethoven a fost colonel de cavalerie și a surzit la căderea Cetății Sparta. Nefericiții comandanți înghițeau farsă după farsă, da-și scoteau pârleala căznindu-ne drăcește pe câmpul de instrucție.
Un sfert din debitul pârâului ce curge amorțit pe valea Dresleucii era stors – zicea un cântec de-al nostru cu „text adaptat” – din sudoarea elevilor-ofițeri trimiși târâș până la „copacul cu coroana rotată”, de unde să se-ntoarcă în salt de broască, spre totala derutare a aviației inamice. Îl invidiam din rărunchi pe istoricul V., care a știut să-și valorifice la maximum propria-i anatomie. Domnul l-a blagoslovit din născare cu niște glezne mai groase decât genunchii. Când le-a arătat comandantului, miorlăind sfârșit că, din pricina instrucției, i s-au umflat picioarele, a fost trimis imediat la cazarmă, cu recomandarea „două săptămâni la pat”.
A apărut, apoi, și un al doilea izbăvit: Avi K. Natură mai sensibilă și mai domnișorească, s-a procopsit cu un început de dizenterie. Explicabil: la 400 de oameni, erau doar 4 cabine de closet rural și toată ziua devoram pere nespălate și perje căzute pe jos în cimitirul gard în gard cu regimentul. Odată la două zile, lui Avi i se recolta un cubuleț maroniu și puturos pentru coprocultură. Cum materie primă era din belșug, ce s-a gândit colegul nostru de deportare? A-ntrebat în dreapta și-n stânga: „Care vrei să scapi de instrucție?” El îți furniza temeiul legal. Porția din prețiosul material probator costa modic: un pachet de „Carpați”. Avi făcuse rost de o bucată de geam, o așeza pe genunchi și, atent, meticulos, porționa cu lama de ras prețioasa producție a propriilor intestine. Stăteam la rând; elegant, Avi nu primea bani. Dacă n-aveai țigări, te duceai să le cumperi de la chioșcul unității. Încet-încet, sub patul lui Avi se clădărea ditamai depozitul de tabac autohton. Seara, istețul întreprinzător ducea pe șest recolta la chioșc, încasând contravaloarea, minus rabatul comercial.
La liberare, noi ne-am dus la gară pe jos, el, cu taxiul. Ce să-i reproșezi? Munca lui, ideea lui, meritele lui. Îmi mai scrie, câte odată, din Israel… Mi-am amintit chisnovata istorie dând la pește în iazul privat amenajat acum de alt întreprinzător isteț pe valea Dresleucii. Cine să mai știe că taman pe acolo cărăbăneam pușca mitralieră de 12 kile și făceam flotări până ne săreau ochii din cap? Urmăresc firul văii și parcă aud cântecul de final al convocării. Cum spuneam, erau 4 cabine de closet la 400 de oșteni și, la mare nevoie, unii se mai ușurau prin cele tufe și boscheți. Strofa ultimă a imnului este prea izbutită ca să n-o reproduc aici, cerând scuzele de rigoare. Am și eu, odată, dreptul s-o iau, vorba lui Creangă, „pe ulița mică”! Suna așa: „Au rămas doar rahații sub lună / Să marcheze cazarma-mprejur / Colonelul cu garda i-adună / Să ne afle calibrul la c…” Na, că am roșit!
