Ceremonie

Colonelul Burlui, instalat oficial șef al ISU Suceava

Colonelul Ungureanu, predandu-i colonelului Burlui drapelul unitatii
Colonelul Ungureanu, predandu-i colonelului Burlui drapelul unitatii

Colonelul Ioan Burlui a preluat, ieri, oficial, funcția de șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, în cadrul unei ceremonii oficiale de primire a comenzii și a drapelului de luptă al unității.
În prezența prefectului de Suceava, Sorin Popescu, colonelul Costică Ungureanu, cel care a condus ISU Suceava în ultimele șase luni, și care a primit decizie de pensionare, după o carieră de 31 de ani, i-a predat ștacheta colegului său.
Colonelul Ioan Burlui ocupă funcția de inspector șef cu titlu interimar, fiind împuternicit la conducere până când se va stabili organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției.
În vârstă de 48 de ani, Burlui a fost, în ultimii doi ani, prim adjunct al șefului ISU Suceava, având o bogată experiență în domeniu. Conform CV-ului postat pe site-ul ISU Suceava, acesta a absolvit Școala de Ofițeri Activi – arma pompieri și Academia de Studii Economice, din 1987 activând în cadrul Grupei de Pompieri de la Suceava. Comandant de companie, șef serviciu logistică, locțiitor comandant grup – sunt doar câteva dintre funcțiile de conducere pe care acesta le-a deținut.

Recomandări

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță