În perioada 4-6 septembrie, la Suceava are loc cea de-a XV-a ediție a Colocviului Național de Fizică “Evrika! – Cygnus”, cu participare internațională.
Deschiderea oficială a avut loc ieri, la ora 17:00, în Aula Colegiului Național “Ștefan cel Mare” Suceava.
Tematica principală este „Fizica – propulsor al realizărilor tehnice și tehnologice de performanță”. La această ediție, lucrările se vor desfășura în cadrul a șapte secțiuni, care includ o largă varietate a problemelor ce preocupă profesorii, cercetătorii și managerii din domeniu. Manifestarea își are originea în anul 1994, când prima sa ediție a avut loc la Brăila, la inițiativa redacției revistei de fizică Evrika și este destinată cu precădere studiului fizicii la nivel preuniversitar și universitar din România.
Județul Suceava găzduiește pentru a șaptea oară întrunirea colocvială care de la un an la altul și-a lărgit aria de cuprindere, iar în acest an, prin intermediul unor videoconferințe, vor participa reprezentanți din Republica Moldova, Ucraina, Canada, SUA, Anglia și China.
Comisia de organizare, din care fac parte mai mulți profesori, membri ai Societății Cygnus, respectiv Lucian Lungu, Victor Șutac, Romulus Sfichi, Dumitru Constantin și Sorin Golda, și-a exprimat bucuria că „într-o perioadă de austeritate economică mai există oameni care nu se lasă copleșiți de necazuri, continuând să slujească cu fidelitate această fascinantă știință și disciplină de învățământ – fizica”. Manifestarea este susținută anual de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Societatea Română de Fizică și de Asociația Profesorilor de Fizică din Învățământul Preuniversitar din România.
Concomitent cu Colocviul „Evrika! – Cygnus” are loc și Concursul Național de Astronomie “Bucovina privește cerul”, manifestare înscrisă în calendarul Ministerului Educației, coordonată de profesorul Petru Crăciun de la Colegiul Agricol Fălticeni, coordonator cerc Astronomie de la Clubul Copiilor Fălticeni, și profesorul Victor Șutac de la Palatul Copiilor Suceava. Cu această ocazie va fi vernisată o expoziție de fotografie, vor fi prezentate referate pe teme de astronomie și vor fi făcute observații astronomice.