Cultură

Colocviul Internațional „Geniu și memorie colectivă. Creangă + Creangă”



Participanți la colocviu
Participanți la colocviu

În perioada 21-25 august 2011, Fundația „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta” a organizat, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Colocviul Internațional „Geniu și memorie colectivă. Creangă + Creangă”. Este al cincilea simpozion, din seria celor începute după înmormântarea, conform dorinței testamentare, a academicienei Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta la Mănăstirea Putna. Tema acestui an a fost aleasă având în vederea împlinirea a 130 de ani de la publicarea „Amintirilor din copilărie”, de către Ion Creangă.
Duminică, 21 august, după participarea la Sfânta Liturghie, s-a slujit un Trisaghion pentru Maica Benedicta. După tedeumul de binecuvântare a lucrărilor a avut loc ședința de deschidere. Au fost prezentate lucrări plastice semnate de Ion Vlad, Ion Vlasiu, Eugen Boușcă, Geta Brătescu, Ilie Boca, Mircia Dumitrescu, Neculai Păduraru, care au ilustrat de-a lungul vremii operele lui Creangă, evocate de acad. Dan Hăulică. A fost lansat volumul IV al revistei „Caietele de la Putna”, care reunește comunicările simpozionului din anul anterior. De asemenea, a fost prezentat filmul „Cântec pentru Țara de Sus. Glasurile Putnei”, secvențe din filmul „Un bulgăre de humă”, iar actorul Dorel Vișan a recitat monologul lui Luca Arbore de Mihai Eminescu.
Zilele de 22 și 23 august au fost rezervate comunicărilor. Între invitați s-au numărat academicienii Eugen Simion, Alexandru Zub, Dan Hăulică și Alexandrina Cernov, profesorii universitari Ștefan Afloroaei, Ilie Luceac, Ion Pop, Maria Șleahtițchi, Cornel Ungureanu, Gheorghiță Geană, Elvira Sorohan, Lucia Cifor, Sorin Lavric, alături de alte cadre didactice universitare și cercetători din București, Iași, Cernăuți, Cluj, Timișoara, Chișinău, Bălți, Sibiu, Piatra Neamț, Craiova, Oradea, Alba Iulia. În ziua de marți, 23 august, a fost dezvelit bustul Mitropolitului Visarion Puiu, ctitor al Casei de Oaspeți de la Mănăstirea Putna.
Miercuri a urmat o deplasare pe traseul Fălticeni, Humulești, Neamț, Iași, locurile în care a trăit Ion Creangă. Închiderea simpozionului a avut loc la Mănăstirea Golia.
„Tensiunea dintre etic și estetic, un semn caracteristic al epocii noastre”
Prezent la Fălticeni, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, academicianul Dan Hăulică a spus că „a ne regăsi pe locurile încărcate cu atâtea embleme ale creației plastice, ale creației literare, ale gândirii pe care le adună Fălticeniul este pentru noi un prilej fericit. Am propus ca primă țintă a unui periplu care pornește de la Putna, unde desfășurăm un colocviu aflat la a V-a ediție, un colocviu adăpostit în ambianța mănăstirii, sub semnul unei prezențe tutelare, a doamnei Zoe Dumitrescu Bușulenga, care și-a ales drept loc de veci Mănăstirea Putna, ea devenind Monahia Benedicta”. Dan Hăulică este academician, eseist literar, critic de artă, ambasador și delegat permanent al României pe lângă UNESCO.
Pe urmele lui Creangă
„După această pornire am gândit că trebuie să mergem în spațiu pe urmele lui Creangă, în acest intinerar care ne scoate din Țara de Sus, ne duce spre Fălticeni, Târgu Neamț, Mănăstirea Neamțului, Iași, Mănăstirea Golia, care a fost admirabil restaurată. Și bineînțeles Fălticeniul, care ne întâmpină cu bogăția sa de mărturii.. Este orașul Lovineștilor, dar este și orașul lui Irimescu, ca să nu mai vorbesc despre profesorul Băcescu sau cei din secolul XIX, Nicu Gane, încât cred că nu este un gest convențional, ci este o firească confruntare cu o vatră de creativitate în care s-a întâlnit pe aceeași stradă, aproape și la aceeași gazdă, Creangă și Sadoveanu”, a spus Dan Hăulică la Fălticeni.