La Mănăstirea Putna se va desfășura, în perioada 20–23 august, cel de-al nouălea Colocviu al Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta”, cu tema „Etica memoriei”. Prima zi a evenimentului este dedicată omagierii regretatului academician Dan Hăulică, președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă între anii 2000–2014 și președintele Fundației în perioada 2007–2014. Omagiul va fi constituit din expoziții de artă plastică ale membrilor grupului PROLOG – 30 de ani de existență (Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu), ale unor artiști îndrumați de Dan Hăulică (Viorel Mărginean, Silvia Radu, Virgil Scripcariu, Dacian Andoni, Traian Cherecheș), din filme documentare realizate de Grigorie Ilisei și Dacian Andoni, precum și din evocarea făcută de starețul Mănăstirii Putna, arhimandrit Melchisedec Velnic: „Memoria domnului academician Dan Hăulică la Putna”. În zilele de 21–22 august vor avea loc comunicări pe teme variate ale memoriei românești, cu aplecare asupra literaturii, artei, filosofiei și istoriei vechi sau recente, inclusiv în spațiul Basarabiei și al Bucovinei de Nord. Rectorii Colocviului vor fi prof. univ. Lucia Cifor și scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Printre participanți se numără acad. Alexandru Zub, acad. Alexandrina Cernov, prof. univ. Andrei Ionescu, conf. univ. Sorin Lavric, conf. univ. Daniel Cristea Enache, conf. univ. Marius Vasileanu, prof. univ. Eugenia Bojoga, prof. univ. Gheorghiță Geană, Ciprian Olinici (Radio Trinitas), Doina Mândru (critic de artă), Elena Murariu (pictor), Cristina Cojocaru, asist. cercet., prof. dr. Adrian Romila, prof. dr. Raluca Naclad. De asemenea, vor fi lansate „Caietele de la Putna”, nr. 8/2015, ce conțin comunicările de la Simpozionul din anul precedent, cu tema „Jertfă și Creație”.