Mănăstirea Putna găzduiește în aceste zile colocviile având ca temă împlinirea a 550 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a domnitorului Ștefan cel Mare.
Lucrările au fost deschise ieri, imediat după slujba oficiată de ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, iar până miercuri seară se vor derula mai multe dezbateri cu privire la cel mai mare domnitor al Moldovei.
Pe lângă specialiști din țară, la colocvii vor participa invitați din Ucraina, Polonia și Bulgaria.
În afara datelor despre trecutul glorios al lui Ștefan cel Mare, se va mai discuta și despre alte evenimente din istoria Moldovei dar și a mănăstirii Putna.





