Colocviu închinat memoriei maicii Benedicta – Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, la Mănăstirea Putna



Zoe Dumitrescu-Bușulenga și-a trăit ultimii șase ani din viață ca Maica Benedicta Foto: Ortodox Radio
Zoe Dumitrescu-Bușulenga și-a trăit ultimii șase ani din viață ca Maica Benedicta Foto: Ortodox Radio

În perioada 20-22 august 2008, la Mănăstirea Putna, se desfășoară a doua ediție a colocviului anual închinat memoriei Maicii Benedicta – acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, organizat de Fundația „Credință și Creație”.
Tema colocviului – „Epoca noastră. Tensiunea etic-estetic” – este formulată cu amplă deschidere și, în același timp, cu ideea concentrării pe relația dintre cele două concepte (etic, estetic).
În zilele conferite acestui eveniment cultural, au loc sesiuni de comunicări, evocări și intervenții pe tema amintită, lansarea volumului postum Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Contemporanii mei. Portrete (ediție îngrijită de Elena Docsănescu, postfață de Valeriu Râpeanu), Editura Niculescu, București, 2008, și a revistei anuale „Caietele de la Putna” (reunind conferințele de la prima ediție), vernisajul expoziției de artă plastică „Embleme pentru marea trecere”, cu lucrări aparținând regretatei Mariana Macri (compoziții în țesătură, pânză, catifea, mătase), vizionări de filme – „Cântecul amintirii”, „Maica Benedicta – purtătoare de cuvânt ceresc”, „Monahul Ilie Cleopa”, realizate de Grigore Ilisei la TVR Iași.
Vor prezenta mesaje și comunicări ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, academicieni, critici și istorici literari, teologi, profesori universitari, cercetători, critici de artă: ÎPS Pimen, Preot Gheorghe Popa, Dan Hăulică, Alexandru Zub, Mihai Cimpoi, Andrei Pleșu, Ion Pop, Dumitru Irimia, Remus Rus, Mircea A. Diaconu, Theodor Codreanu, Mircea Oliv, Alexandrina Cernov, Raluca Șerban Naclad, Lucia Toader, Anca Popescu, Ioana Mircea, Tudor Florin, Silviu Mihăilă, Andrei Dârlău, Ionuț Barbu, Ștefan Mazilu ș.a.
Programul Colocviului închinat memoriei maicii Benedicta – Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga: Epoca noastră. Tensiunea etic-estetic. 20–22 august 2008
20.08.2008
10:00 – Te Deum
Parastas pentru Maica Benedicta – Zoe Dumitrecu-Bușulenga
11:00 – Deschiderea oficială a colocviului
– ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
– Arhim. Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna – Cuvânt de bună venire
– ÎPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului – Amintiri de la Văratec
– Mesaj Rosa del Conte – membru de onoare al Academiei Române, profesor emerit Universitatea „La Sapienza” – Roma
– Mesaj Andrei Pleșu – rector al Colegiului „Noua Europă”, director al Institutului de Istoria Religiilor – București
– Lansarea volumului postum Zoe Dumitrescu-Bușulenga, „Contemporanii mei. Portrete”, Editura Niculescu, București, 2008, ediție îngrijită de Elena Docsănescu, postfață de Valeriu Râpeanu. Prezintă: Dan Hăulică, Elena Docsănescu
– Vernisajul expoziției „Embleme pentru marea trecere” Compoziții în țesături de Mariana Macri. Prezintă Dan Hăulică
16:00 – Comunicări, evocări, intervenții. Moderator Dan Hăulică
– Acad. Alexandru Zub – „Moralitatea istoriei”, deontologia istoricului
– Ion Pop – Zoe Dumitrescu-Bușulenga și discipolii ei
– Silviu Mihăilă – Fascinația comparatismului la Zoe Dumitrescu-Bușulenga
18:00 – Comunicări, evocări, intervenții. Moderator Ion Pop
– Sorin Lavric – Noica și Eliade. Gândirea speculativă cu virtuți etice
– Mircea A. Diaconu – Cioran între etic și estetic
– Raluca Șerban – Valori etico-religioase în poezia postumă a lui Lucian Blaga
21.08.2008
09:00 – Comunicări, evocări, intervenții. Moderator Remus Rus
– Dumitru Irimia – Etic-estetic în limbă și arte
– Mircea Oliv – De la moartea aparentă la viața aparentă. Comentariu hermeneutic la o profeție a lui Daniil Sandu Tudor care ne dezvăluie cum trăim într-o lume în care nu mai e nimic bun de făcut, iar arta ia locul răului
– Ioana Mircea – Conștiința modernă sfâșiată contra unitarismului tradițional (alienarea modernă vs. seninătatea sapiențială). Referințe la pictura din perioada lui Ștefan cel Mare
– Ionuț Barbu – Opera lui Sandu Tudor. Dimensiunea estetică
11:15 – Comunicări, evocări, intervenții. Moderator Al. Zub
– Bruno Mazzoni – Estetic vs. etic? În principiu nu … A preda literatura română astăzi
– Dan Hăulică – Ecumenismul imaginarului
– Andrei Dârlău – Impactul formator al cursurilor doamnei Zoe Dumitrescu-Bușulenga
– Ștefan Mazilu – Călători români în țările străine. Între Orient și Occident. Studiu comparativ: Itinerar cultural european de Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Jurnal de călătorie de Nicolae Milescu Spătaru
16:00 – Comunicări, evocări, intervenții. Moderator Bruno Mazzoni
– Mihai Cimpoi – Despre etic și estetic la Nietzsche
– Theodor Codreanu – Etic și estetic în gândirea lui Ștefan Lupașcu
– Constantin Hrehor – Nevoia de contemplație
– Grigore Ilisei – Cântecul amintirii
18:00 – Comunicări, evocări, intervenții. Moderator Dumitru Irimia
– Remus Rus – Ta Twam Asi
– Tudor Florin – Sapiența egipteană între etic și estetic. Învățăturile lui Tahotep
– Lucia Toader – Predicile în literatura română. De la Antim Ivireanul la Nicolae Steinhardt. O perspectivă etică și estetică.
– Grigore Ilisei – Maica Benedicta – purtătoare de cuvânt ceresc
22.08.2008
09.00 – Comunicări, evocări, intervenții. Moderator Mihai Cimpoi
– Anca Popescu – O poetică a Logos-ului
– Oana Georgiana Enăchescu – Sofocle și condiția umană. Tensiunea etic-estetic
– Maica Eufrosina – Evocare Maica Benedicta
– Alexandrina Cernov – Admirație și recunoștință
11:45 – Comunicări, evocări, intervenții. Moderator Mircea A. Diaconu
– Gheorghe Simon – Cumpănă și cumpătare
– Gheorghe Popa – Binele și frumosul revelat: criterii axiologice în existența umană
– Teodora Stanciu – Paradigmele frumosului și canoanele estetice
13:00 – Încheierea colocviului
(Fundația „Credință și Creație. Academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”)
Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta (20 august 1920 – 7 mai 2006)
Istoric literar, estetician, comparatist, filosof al culturii, eminescolog, acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, devenită, în ultimii ani de viață, Maica Benedicta, ilustrează, în cultura română, acea rară categorie de gânditori ce au slujit cultura umanistă și spiritualitatea creștină cu aceeași vocație a Logosului, în forma lui scrisă ori în expresia orală.
“Renașterea. Umanismul și destinul artelor”, “Eminescu – cultură și creație”, “Eminescu și romantismul german”, “Comori de artă veche bisericească” sunt doar câteva titluri dintre volumele publicate completate strălucit, de cursuri universitare, prelegeri, conferințe susținute, de-a lungul anilor, în țară și străinătate.
A fost profesor universitar la Universitatea București, șefa Catedrei de Literatură Comparată, director al Institutului de Teorie Literară “G. Călinescu” din București, vice-președintă a Academiei Române, director al Accademia di Romania din Roma, membră a Académie Européenne des Sciences et des Arts. Erudiția, viziunea integrativă, capacitatea de sinteză, cultul pentru valorile stabile ale spiritului european i-au fost recunoscute prin numeroase distincții, premii și ordine precum Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena, Ordinul Republicii Italiene în Grad de Comandor ș.a.