Nivelul ridicat al apelor freatice din zona centrală a Sucevei dă bătăi de cap constructorilor care se ocupă de stabilizarea terenului, în vederea amenajării a două parcări subterane, cu 162 de locuri. Deși zona este prevăzută cu drenuri de colectare și scurgere a apelor subterane, o parte realizate în urmă cu 50 de ani, iar altele în 1996, unele drenuri și canale colectoare ale acestora s-au înfundat, încât apa băltește deasupra lor, după cum au constatat constructorii parcărilor subterane.
La comandamentul de ieri dimineață, de la sediul Primăriei Suceava, reprezentanții firmei General Construct l-au informat pe primarul Ion Lungu că sunt nevoiți să curețe drenurile care se revarsă în zona Parcului Șipote, în special canalele colectoare, care sunt colmatate și acoperite de apă, încât nu au cum coborî în ele, pentru a verifica amplasamentul exact al drenurilor din subteran.
Primarul Sucevei le-a indicat constructorilor să apeleze la ajutorul la proiectantul sistemului de drenare realizat în 1996, inginerul Hermann Fazekaș.
“Ce e în schiță, nu e pe teren, e bine să vă consultați cu el. Se întâmplă și în țările mari, nu doar la noi. Faceți ce trebuie să le curățați, să se scurgă apa și să nu vă mai stânjenească lucrările”, a spus Ion Lungu.
Frigul și “surprizele” din subteran, principalele piedici
Acestea nu sunt singurele piedici pe care le întâmpină lucrările de consolidare a zonei centrale. Odată cu începerea forajelor și la cea de-a doua parcare subterană, au fost descoperite mai multe mănunchiuri de cabluri electrice, dintre care unele sunt încă sub tensiune și ar trebui deviate.
De asemeni, în timpul forajelor, a fost descoperită și o conductă de canalizare, de care nu avea nimeni habar și care, în urma verificărilor efectuate, s-a dovedit a fi cea care deservește Casa de Cultură. Cum conducta se află exact pe porțiunea de teren pe care trebuie să fie turnați piloți secanți, de stabilizare, devierea ei este absolut necesară.
În continuare, una din principalele probleme ale constructorilor o reprezintă frigul, din cauza căruia ritmul de turnare a pilonilor secanți este sub graficul pe care și l-au propus.
Astfel, în ultima săptămână, nu au putut fi turnați mai mult de cinci-șase piloți secanți pe zi, deși ritmul de lucru cerut de primar a fost de minim șapte piloți pe zi.
Aceștia speră să recupereze micile întârzieri în luna martie, când se anunță temperaturi ceva mai ridicate, care ar permite stației de betoane din lunca Sucevei să le furnizeze materia primă necesară de la primele ore ale dimineții, nu doar din jurul amiezii.
Termenul limită de montare a pilonilor secanți pentru cele două parcări subterane este 1 mai 2011.