Colindele acestea străvechi, care au legănat copilăria noastră și a părinților noștri, a poporului nostru, ne-au făcut să retrăim nostalgia noului pe care îl aduce Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această reînnoire nu vine pe calea cărții, a bibliotecii, ea vine pe calea străveche a drumului bătătorit de tălpile strămoșilor noștri, timp de aproape două mii de ani, strămoși care umblau și colindau din casă în casă, din familie în familie, anunțând vestea cea mântuitoare a întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Auzim și citim din colindele noastre bătrâne, vestite în graiul poporului de copiii nevinovați, pe la casele credincioșilor, pe la vatra părintească, înțelepciunea și lucrarea Duhului Sfânt. Așa vestesc ei, ca și îngerii, din poartă în poartă, de la fereastră la fereastră, aceste străvechi și neîntrecut de frumoase colinde.
Acest obicei este însă și o reînnoire a chemării fiecărui creștin de a fi apostol al lui Hristos în lume, de a-L primi, dar și de a-L vesti celorlalți oameni pe Mântuitorul. Colindătorii străbat și un itinerariu spiritual, la care este chemat și sufletul fiecărui creștin, acela de a călători permanent spre Dumnezeu și, mai ales, de a împlini călătoria vieții pământești purtându-L pe Domnul în suflet cu căldura cu care Maica Domnului L-a purtat pe Pruncul nou născut.
Cei care colindă și noi, cei colindați, intrăm în aura tainică a sărbătoririi Nașterii lui Iisus Hristos ca o ceată care, în drumul spre Betleem, se va însoți, cu smerenie, cu cetele îngerilor ce cântă Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
(www.lumeacrestinilor.ro)
