Respectul pe care Dumnezeu îl acordă omului a fost preluat de Biserică prin raportarea ei la activitățile oamenilor. Deși nu poate fi de acord cu anumite obiceiuri și învățături, Biserica a învățat să preia diferite activități umane, tradiții sau deprinderi, pentru a le umple de esență, pentru a le transfigura și a le pune cu adevărat în favoarea omului. În acest sens, în locul cântărilor și ritualurilor zgomotoase care însoțeau sărbătorile păgâne ale solstițiului de iarnă, Biserica sărbătorește Nașterea Domnului, sărbătoare plină de lumină și însemnătate pentru devenirea fiecăruia, prin cântări numite „colinde”. Ceea ce anterior era prilej de petreceri dezumanizante, devine prin Biserică prilej de înțelegere și apropiere de realitatea Dumnezeului întrupat. Dar colindele nu sunt creații savante, producții ale unor Sfinți Părinți, ci, deși uneori folosesc exprimări teologice „auzite” în biserică, acestea se fac din prisma creștinului simplu în cuvinte, dar puternic în înțelegere. De cele mai multe ori colindele nu au un autor cunoscut, tocmai pentru că ele reprezintă o sinteză a înțelegerii populare a adevărului de credință. Dogme greu de înțeles sunt exprimate prin cuvinte simple. Sub forme diferite, creativitatea artistică populară reflectă diversitatea modurilor în care credinciosul simplu se raportează la unitatea aceluiași Dumnezeu. În același timp însă, colindele nu sunt doar educative, ci ele izvorăsc mai ales ca răspuns al credincioșilor la dragostea lui Dumnezeu revărsată în lume. Ele împărtășesc prin cântec și cuvinte bucuria trăirii nespuse și de nedescris a vieții duhovnicești din cadrul Bisericii.
În ciuda faptului că poporul român are o bogată și diversă gamă de colinde populare, mai recente sau mai vechi, unii simt nevoia să cânte diverse melodii contemporane, din limbi și tradiții pe care le cunosc prea puțin. Se ignoră profundul înțeles duhovnicesc al colindelor populare, preferându-se melodii „culte”, occidentale, care însă vorbesc în mod sec de brazi frumoși sau moș crăciuni cu reni zburători. Se uită „vestea minunată” a nașterii celui „înfășat în scutece” ca orice om, dar pe care „neaua… nu-l atinge” ca pe un Dumnezeu.
Ar trebui să fim atenți, și mai ales în această perioadă, să vorbim mai mult despre Nașterea Domnului, să căutăm mai degrabă să-L înțelegem și să-L găsim pe Dumnezeu ca păstorii și ca magii, aducându-i ca daruri rugăciune plină de înțelegere, însoțită de fapte bune. Să nu ne lăsăm pierduți în cuvinte despre cadouri și brazi și sărbători de iarnă, pierzând însă conținutul real, cel care dă substrat bucuriei sărbătorii. Astfel, să cântăm cu toții, împreună, colinde care nu numai că nu sunt străine de înțelegerea profundă a timpului acesta sfânt, ci sunt și o expresie a sufletului nostru de români creștini.
(Alexandru Ulea, Ziarul Lumina)
