Din ajunul Crăciunului până la Bobotează se întinde datina colindatului, prin care se păstrează din neam în neam „floarea neuitării” și „candela adevărului” – Nașterea lui Iisus Hristos. Colindele sunt cântecele de leagăn aduse Pruncului Iisus de poporul nostru.
Datina colindatului de Crăciun este adânc înrădăcinată în tradiția popoarelor din întreaga Europă. Putem spune că această datină nu are patrie, ea este universală.
De aproape douăzeci de veacuri simfonia divină a cetelor îngerești ce au vestit Nașterea Domnului, însoțită de cântarea păstorilor, se reactualizează în fiecare an de către colindătorii de toate vârstele, care în liniștea nopții din ajunul Crăciunului merg din casă în casă, vestind Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Datina colindatului se prezintă sub cele mai diferite forme la unul și același popor, istorisirea evenimentelor de la Nașterea Domnului fiind miezul acestor colinde.
În acest sens Nașterea Mântuitorului, prezisă de profeții Vechiului Testament, se înfiripă în versuri simple, dar cu profunde semnificații dogmatice: Fiul lui Dumnezeu, Cel dinainte de veci, S-a întrupat „la plinirea vremii” și S-a făcut om din Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, iar prin întrupare firea dumnezeiască s-a unit cu cea omenească în Persoana lui Iisus Hristos. Așadar, Fiul lui Dumnezeu devine Fiu al Omului, ca omul să se reîntoarcă la măreția de fiu al lui Dumnezeu.
Strămoșii noștri, statorniciți de veacuri la confluența dintre lumea greacă și romană, și-au format pe această „gură de rai” o spiritualitate cu totul aparte care le este specifică. Aceste obiceiuri sunt prilejuri frumoase ce penetrează sufletele și înnobilează inima. De timpuriu, poporul nostru și-a creat o formă proprie de a înțelege și trăi marile evenimente din viața creștină. Modul cel mai original de cinstire a Nașterii Domnului la noi este istorisirea evenimentului prin colinde.
Colindatul înseamnă a merge din loc în loc, a căuta ceva, a cutreiera, iar colindătorii sunt acei oameni care se transformă în crainici ai bucuriei venirii lui Hristos în lume, ai împreunării noastre cu Dumnezeu. Colinda nu-i altceva decât o Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a Nașterii Domnului. Readucerea Nașterii Domnului în fiecare an ne arată că sărbătoarea Crăciunului nu mai este o sărbătoare abstractă, ci este prezența permanentă a lui Hristos între noi:
„Astăzi S-a născut Hristos,
Mesia în chip luminos.
Lăudați și cântați
Și vă bucurați”
Și pentru că astăzi toate se bucură de permanența mesianică, înseamnă că de aceeași reînsuflețire se bucură și natura la Nașterea Domnului. „Florile de măr”, „florile dalbe”, „flori dintre flori ” se reînnoiesc în fiecare an în mersul colindelor, căci și ele au așteptat pe Răscumpărătorul lor. În armonia ce se stabilește între cer și pământ, cântarea îngerilor ce vestesc pacea divină se răsfrânge în colind ca o revărsare de har ce inundă tot universul:
„Pace pe pământ,
Pace sus în cer,
Hai lerui ler”
Și atunci când „hotarele păcii” pun stăpânire pe oameni, într-un cadru de bucurie, de reînnoire sufletească și dragoste adevărată, Dumnezeu trimite în lume bunătățile Sale, semnificate prin darurile magilor – aur, smirnă și tămâie. Sunt daruri ce nu se sfârșesc niciodată, sunt darurile neprețuite, ce dăinuiesc peste vreme și nu ruginesc niciodată.
Colindele sunt tot atât de vechi ca și neamul. Sub acest aspect ele sunt „punctele de legătură” între generații. Colindele sugerează o depănare a vieții până la vârsta de început a existenței noastre. Secol de secol acest uriaș tezaur a crescut, s-a îmbogățit pe măsura dezvoltării neamului care l-a ctitorit și apoi l-a străjuit cu pieptul, ca pe o vistierie a sufletului și a cugetului său. Pentru aceasta le prețuim și le vom prețui, căci tot ceea ce am moștenit de la strămoși este sfânt și înălțător.(Sursa: www.curierulortodox.info)
