Colindele de Crăciun

Practicile tradiționale ale sărbătorilor de iarnă moștenite din cele mai vechi timpuri se desfășoară și în prezent în forme deosebit de variate, implicând participarea întregii colectivități, inclusiv a copiilor. Crăciunul concentrează o seamă de ritualuri și obiceiuri între care se remarcă, în toată frumusețea și prospețimea sa, colindatul copiilor.
Urarea de Moș Ajun (23-24 decembrie) se practică în întreaga țară, cu denumiri variate. Astfel, în unele părți din Muntenia, Oltenia, Transilvania și Dobrogea se întâlnesc ajunul, moș-ajunul, bună dimineața la moș-ajun, colindișul, neatalașul, colindă sau la colindeți/colindețe. În sudul Banatului, nordul Olteniei și unele părți din Transilvania și din Crișana, obiceiul este cunoscut sub numele de pițărai sau pițerei – denumire ce o poartă și copiii colindători. În Bihor, întâlnim și denumirea de a cucuta.
Colindele copiilor sunt scurte, vestesc sărbătoarea, urează belșug în miei, viței, purcei, pui și cer, în versuri pline de haz, daruri cuvenite: alune, pere, mere, colaci. În Oltenia și Tansilvania, copiii, numiți pițărai, atingeau cu bețe sau cu nuiele stâlpii porților, ușilor de la grajduri și hambare, grinda casei și scormoneau în cărbuni pentru a aduce noroc și belșug: ”Bună-i ziua lui Ajun/ Că-i mai bun’a lui Crăciun/ într-un ceas bun!/ Porci grași unsuroși/ Să-i mănânce oamenii sănătoși./ Boi trăgători,/ Stupi roditori,/ Cai încurcători, / Oile linoase,/ Vacile lăptoase,/Pui de găină,/ Pui de rață, / Pui de toate animalele,/ Bani și sănătate.”
Obiceiul se desfășoară în “cete” de copii, băieți – mai rar fete – sau în grupuri mixte. Numărul participanților dintr-o ceată este de doi, patru, cinci copii-la categoria celor mici (de la 3-4 ani până la 6-7 ani) și de 4, 6, 7, 12 copii la categoria școlarilor (de la 6-7 ani până la 14-15 ani).
În același sat pot exista unul sau mai multe grupuri de vârste diferite. Manifestarea se desfășoară de două ori-în noaptea de 23 spre 24 decembrie și în zorii zilei de 24 decembrie. Copiii se adună, de obicei, la o casă unde repetă colindele, și odată cu venirea serii își încep colindatul. Colindătorii poartă trăistuțe atârnate de gât în care pun darurile ce le primesc, iar în mână țin un băț numit, în unele zone, colindă sau pițară. Colinda este făcută, de obicei, din lemn de alun frumos încrustat. Ea este purtată de câțiva băieți mai mari din ceată, numiți uneori vătafi, și este folosită, în unele zone ale țării, pentru scormonirea în cenușă sau în focul din vatră. Acțiunea are, în mentalitatea populară, semnificația de a aduce noroc și belșug în casa gospodarului.
Urările copiilor sunt de cele mai multe ori scurte, după care, în versuri pline de umor, solicită gazdei darurile. Conținutul urării poate să fie același la fiecare casă colindată. Copii sunt răsplătiți întotdeauna cu daruri. Cel mai răspândit este colacul de pâine, pregătit anume pentru acest prilej. Colacii făcuți din făină de grâu, împletiți în formă de opt, se numesc colindețe sau colindeți. Alteori se mai numesc bolindețe, bolindeți sau bobideți. În afară de colaci darurile pot fi compuse din fructe, bomboane.
Un obicei mai puțin cunoscut, prezent astăzi doar în câteva sate din Brăila este Călușul de iarnă. Se practică în dimineața primei zile de Crăciun, în general, de către tineri între 10 și 19 ani, pe grupe de vârstă, cea mai mică grupă cuprinzând băieți între 10 și 12 ani. Obiceiul, numit local călușerie, constă într-un dans executat de către călușari în număr de 5 sau 7. Dintre acestea, cel mai bun, denumit calfa, are rolul de a conduce jocul și strigăturile precum și de a primi darul de bani. Cel mai tânăr, denumit iapă, are rolul de a necheza din când în când și de a primi carnea dăruită de gazde pe care o înfige pe o tăcălie. Recuzita principală o reprezintă ciurica (valul alb) ce le acoperă fața. În mâini au bastoane de metal cu mânerul îndoit și îmbrăcate cu fâșii multicolore din hârtie, iar la picioare au clopoței. Desfășurarea obiceiului constă din joc, participare vocală și instrumentală. (www.moldova.org )