În centrul Sucevei

Colinde, urături și obiceiuri vechi, „După datina străbună”

În centrul Sucevei: Colinde, urături și obiceiuri vechi, „După datina străbună”

Suceava a fost ieri în sărbătoare. Mii de oameni au ieșit pe străzile municipiului pentru a urmări evoluția zecilor de grupuri de colindători și urători, reunite în alaiul de datini și obiceiuri „După datina străbună”, manifestare ce face parte din proiectul „Crăciun în Bucovina”, organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Suceava.
A venit Ștefan cel Mare…
Parada formațiilor a pornit la ora 12:00, de la Biblioteca „I.G. Sbiera”, s-a oprit pentru câteva minute în fața oficialităților județene și locale care se aflau în fața Prefecturii Suceava, aici fiind întâmpinați de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, după care a continuat traseul până în centrul municipiului Suceava, pe esplanada Casei de Cultură, unde a fost amenajată și o scenă specială, de unde s-a colindat, s-a urat și jucat până la lăsarea serii.
„Vedeta” paradei populare a fost Ștefan cel Mare, călare pe cal, însoțit de mai mulți străjeri de-ai săi, veniți tocmai de la Vicovu de Sus. Sub denumirea de „Malanca” lui Ștefan cel Mare, grupul de la Vicovu de Sus a fost cel dintâi care a urcat pe scenă și a susținut un program de doine, colinde, urături și obiceiuri de iarnă, aplaudate îndelung de public.
Parada măștilor a adus ninsoarea
Chiar dacă la începutul zilei de ieri nu era zăpadă și parcă obiceiurilor de iarnă le lipsea ceva, după ora 13:00 a început să ningă liniștit, iar sucevenii s-au bucurat de un spectacol pe cinste.
Din peisajul paradei populare nu au lipsit căiuții, urșii, caprele, mascații, care au întruchipat fel și fel de personaje hazlii, irozii, fanfarele populare, grupurile de colindătoare, frumos îmbrăcate în costume populare, căruțe trase de falnici cai, în care se aflau colindători. Mulți dintre artiștii populari care i-a colindat ieri pe suceveni erau îmbrăcați în sumane de postav, păstrate cu sfințenie de la înaintași. Nu au lipsit „Anul Nou”, „Anul Vechi”, interpretate de copii.
Colindători de peste tot
Pe scena din centrul Sucevei au evoluat grupurile din Vicovu de Sus, Șcheia, Moara, Straja, Stroiești, Botoșana, Mălini, Râșca, Vama, Dolhasca, Băgdănești (Corul bărbătesc „Flori de Măr” al Căminului Cultural din Râșca, dirijor profesor Mihaela Grădinaru), Comănești, Bosanci, Udești, Vârfu Câmpului – Botoșani, Ripiceni – Botoșani, Corlata, Hânțești, Volovăț, Grănicești, Zvoriștea, Drăgușeni, Fundu Moldovei. Majoritatea formațiilor au fost însoțite de primari, viceprimari, instructori, dirijori, din localitățile pe care le-au reprezentat în spectacol.
Jocul căiuților
La Zamostea, ca și la Zvoriștea sau la Vârfu Câmpului, jocul căiuților reprezintă cel mai îndrăgit dans din alaiul tradițional. Jocul este condus de către un dresor numit comis, care dirijează dansul prin pocnituri de bici. Strigăturile și fondul muzical, alămurile și bătăile de tobe completează frumusețea spectacolului. Vorbe frumoase, de prosperitate și belșug, au rostit cetele din Șcheia, Bosanci, Moara.
Urătorii, îmbrăcați în străvechi costume populare, păstrate cu sfințenie în lăzile de zestre ale gospodinelor, și colindele vechi i-au impresionat pe miile de spectatori, care s-au oprit pentru a admira explozia de culoare și muzică din centrul Sucevei. Anul acest a impresionat și grupul de căiuți venit de la Botoșani, care aveau costume în culori foarte vesele, predominând albul, albastrul, dar și cununile de flori multicolore.
Recuzita
Fiecare mascat a folosit pentru confecționarea personajului pe care a vrut să-l prezinte în alai piele de oaie, boabe de fasole, cânepă, cârpe, pălării, lemn. După ce a ales o bucată de blană de oaie, a decupat loc pentru ochi și nas, care la rândul lui este făcut din cârpe și învelit într-un material, de obicei roșu, „că de atâta ger nasul s-a înroșit”, a tăiat și semnul pentru gură. De obicei, ca masca să fie mai haioasă, gura se lasă „căscată”, printre „buze” zărindu-se doi, trei dinți din fasole. Limba, depinde de ce vrea personajul să arate, poate să fie lungă, tot roșie, făcută din cârpe și apoi aplicată pe blană, atârnând, sau poate să fie abia vizibilă. „Capra” se face dintr-o bucată de lemn cioplit, cu maxilarul inferior mobil, pentru a „clămpăni”, acoperită cu blană, iar coarnele ce îl împodobesc pot fi ale unui animal adevărat (capră, cerb) sau din lemn. Între coarne se pun mărgele și basmale, panglici și ciucuri colorați, oglinzi, beteală, flori artificiale și naturale.

Mascații

„Mascații”, așa după cum le spune toată lumea, organizați în diferite grupuri, s-au adunat pe străzile Sucevei aducând cu ei urături, jocul caprei, cerbului, ursului, dracilor, țiganilor, jocul căiuților, în funcție de zona de unde proveneau. Costumele, dansurile, colindele, strigăturile, măștile au fost diferite de la o zonă folclorică la alta. Recuzita grupurilor de colindători, mai ales măștile, care vorbesc cel mai mult despre imaginația și umorul săteanului român, au fost confecționate cu mult timp înainte de alaiul mascaților. Unii meșteri s-au specializat în confecționarea costumelor, acestea devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară. Ceremonialul măștilor a cuprins muzică și dans, măștile pline de expresivitate alcătuind un spectacol unic care a fost savurat din plin de publicul venit în centrul Sucevei.

Recomandări

„Slobozâ-ne gazdă-n casă și primiți colinda noastră”, concert caritabil, la Sala de Festivități a Gării Burdujeni

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025

Casa Teona împlinește un an – un an de joacă, terapie și comunitate pentru copiii cu cerințe speciale din județul Suceava