Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheața se-ntinde
Asemeni oglindelor
Și tremură brazii,
Mișcând rămurelele;
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele
Se bucurâ copiii,
Copiii și fetele;
De dragul Mariei
Își piaptănă pletele;
De dragul Mariei
Și-al Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului.
Așa scria genialul Eminescu în ultima parte a scurtei sale vieți, iar mai târziu, în secolul XX, muzica acestor inspirate versuri a fost scrisă de Gheorghe Dumitrescu, unul dintre cei mai prolifici compozitori români – fost elev al Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea între anii 1926 și 1934 -, a cărui creație muzicală izvorăște din complexul de surse primare autohtone, fapt ce-i asigură nu numai originalitatea stilistică, ci și personalitatea sa inconfundabilă.
Cât privește originea acestor minicreații folclorice, cântate cu nesaț de toate păturile sociale încă din primele veacuri ale tinerei Biserici creștine, se știe că au în primul rând o origine scripturistică, întrucât Mântuitorul Iisus Hristos a avut atitudine aprobatoare cu privire la utilizarea muzicii în cultul divin la care a participat, fără rezerve, cu ucenicii Săi, după cum ne spune Sfânta Scriptură: „Și după ce au cântat imnuri au ieșit la Muntele Măslinilor“. Nu putem trece cu vederea însă faptul că izvoare serioase asupra originii colindelor găsim și la părinții și scriitorii bisericești ca: Tertulian, Fericitul Augustin, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Asterie al Amasiei și alții.
„Dintre toate genurile de creație literară și muzicală însă – scrie Constantin A. Ionescu – nici unul nu oferă mai multe posibilități de documentare și cunoaștere profundă a structurii psihice populare ca genul ales, colinda.“
Puternica legătură ce există între colinde și muzica populară și cea religioasă a fost demonstrată muzicologic și compozițional de către muzicieni și folcloriști de prestigiu, români și străini ca: pr. I. D. Petrescu, George Breazul, Sabin Drăgoi, Gheorghe Ciobanu, G. Dem. Teodorescu, Nicolae Ursu, Ovidiu Bârlea, pr. Simeon Florea Marian, Béla Bartók, Amédée Gastoué, Vincent dâIndy.
Colindătorii duc cu ei în casele oamenilor fiorii credinței
În ceea ce privește însă structura melodico-ritmică a acestor minicreații, se știe că melodiile colindelor românești au o structură ritmică foarte apropiată de cea a dansului popular în stil arhaic modal, motive melodice ritmice foarte scurte și o versificație exclusiv primară.
Unii cercetători mai susțin că înrudirea dintre cântul gregorian (cântul liturgic al Bisericii Catolice) și cântul bizantin cu privire la mod, ambitus, formule melodice, precum și cadențe dovedește folosirea de către ambele creații a elementelor de esență populară, fapt ce ne face să credem că „elementele modale, melodice și ritmice au fost comune întregii lumi antice, pe lângă altele specifice fiecărui neam“.
Se poate spune de asemenea că valoarea educativă a colindelor și cântecelor de stea, atât prin conținutul lor literar, cât și prin linia melodică, extrem de accesibilă și celor mai modeste grupuri de colindători, constituie un bogat material educativ, de mare însemnătate istorică și artistică.
(Pr. prof. dr. Marin VELEA)
