Ediția a III-a

„Colind de Crăciun”, concurs județean, la Iulius Mall

La Iulius Mall Suceava va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 14:00,
„Colind de Crăciun”, ediția a III-a, un concurs județean la care vor participa peste 500 de elevi din centre de plasament și unități de învățământ sucevene. Evenimentul este organizat de Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava, în parteneriat cu Palatul Copiilor Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Suceava. Concursul județean „Colind de Crăciun” are o singură probă, iar „bătălia” se va da între unitățile de învățământ sucevene din mediul rural și centrele de plasament sucevene.
Fiecare grup participant va interpreta câte două colinde, în maximum cinci minute. Concursul se va organiza pe categorii de grupe: clasele I-IV; clasele V-VIII; clasele IX-XII. Scopul acestui concurs este „Șanse egale pentru toți copiii”, evitând fenomenul de marginalizare a celor din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate, cât și a celor din comunități defavorizate.

Recomandări

Rezultatele Campaniei ”Șanse egale pentru toți” cu activități sociale pentru elevii din medii defavorizate realizate de Asociația ”EUROACTIV”

Elevi de la Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea au colindat și au oferit daruri bătrânilor

Peste 40 de cete de urători vor participa în a treia zi de Crăciun la Festivalul Internațional „Obiceiuri de iarnă” din centrul Sucevei