Colic contra Darwin

Cum să crezi ceea ce vezi? Ljiljana Colic, profesoară la Universitatea din Belgrad și fostă ministră a învățământului în 2004, reiterează o propunere ce datează încă de pe timpul ministeriatului ei, cerând Parlamentului să legifereze „detronarea” darwinismului din programele școlare, întrucât „Teoria lui Darwin conform căreia specia umană își are originile în maimuțe îi insultă pe reprezentanții tuturor religiilor, nu doar pe ortodocși”. (Înainte de a intra în fondul discuției se cuvine făcută o precizare: niciodată Darwin n-a afirmat că omul s-ar trage din maimuțe, ci doar că-i vorba despre o evoluție dintr-un strămoș comun – așa stând lucrurile, putem să ne alegem, pe scara evoluției, ce strămoș agreăm, de la parameci la floarea-de-colț.)
Ne amintim că, în urmă cu 13 ani, doamna profesoară universitară Colic, pe atunci ministru al Învățământului și Sportului în Serbia, a trebuit să demisioneze tocmai pentru că intenționa să legifereze o propunere similară. Nefericita inițiativă i-a adus porecla de „ministru medieval” și suspiciunea că a devenit mai catolică decât Papa. Cum se știe, Papa Francisc a declarat limpede că „Evoluția în natură nu este incompatibilă cu noțiunea de creație.” Și nu-i noutate, câtă vreme și predecesorul, Papa Benedict al XVI-lea, s-a plasat pe o poziție asemănătoare: „Cele două teorii prezentate ca alternative (n.n.: darwinismul și creaționismul divin) nu se exclud una pe alta (…), există multe dovezi științifice în favoarea evoluționismului, care apar ca o realitate pe care trebuie să o vedem și care ne îmbogățește înțelegerea vieții.”
Și Patriarhul ortodox al Serbiei s-a pronunțat hotărât pentru predarea evoluționismului în școală. Nu se cuvine uitată nici Rezoluția Consiliului Europei, adoptată în 2007, prin care se recomandă statelor UE promovarea predării în școli a „teoriei evoluționiste ca principală teorie științifică” (o teorie secundară științifică nici nu prea știm să fie…). La noi, teoria lui Darwin a fost scoasă (2006) din programa și manualele școlare de intelectualul Mihail Hârdău, ministrul de atunci al Educației. Tot Hârdău a hotărât să nu mai fie studiați, în programa de filosofie, Voltaire, Camus, Nietzsche. Motivul: punctul lor de vedere critic asupra religiei (doar Nietzsche a afirmat că „Dumnezeu este mort”). Extremismul mărginit al lui Hârdău se explica oarecum în perioada respectivă, când venise la modă condamnarea comunismului (și nu a regimurilor comuniste!), iar darwinismul era prezentat de unii ca parte constitutivă, responsabilă… de ororile post-marxismului (deși, se știe, Manifestul Partidului Comunist a apărut cu un deceniu înaintea „Originii speciilor”). Hârdău era în onorantă companie: și Rusia lui Stalin și Hrușciov interzisese darwinismul, considerat a fi „pseudo-știință reacționară”…
Trăim, totuși, într-un veac și-ntr-o orânduire în care libertatea de gândire se numără printre principalele drepturi ale omului. Cine vrea să creadă că se trage din maimuță, treaba lui. Cine-i convins că lumea-i creație divină, e la fel de îndreptățit la opinie. Spre deosebire de religii, știința nu exclude eroarea. Poate e prea mult să fie considerată dovadă definitivă constatarea că 98% din ADN-ul uman este identic cu cel al cimpanzeilor, dar, pe de altă parte, teoria creaționistă ce dovezi are? Iar cine acceptă compromisul ambelor posibilități n-are decât s-o facă. În 1925, la Dayton, a fost judecat profesorul suplinitor John Scopes, cel care a predat (după manual!) un curs de evoluția speciilor – astfel intrând în istorie mult mediatizatul „proces al maimuțelor” (vă mai amintiți filmul regizorului Kramer, cu Spencer Tracy în rolul principal?). Sentința a subliniat ridicolul situației, câtă vreme procurorul… s-a oferit să plătească din buzunarul lui cei 100 de dolari cu cât a fost amendat Scopes. Numai că se întâmpla în 1925, nu în veacul XXI!
Ministrul Hârdău nu mai există de mult în politica românească, nici ministra Colic la sârbi (cum se vede, marile spirite s-au întâlnit!), dar, ciudat și greu explicabil, darwinismul încă rămâne contestat, tratat de spiritele înguste și bigote cel mult ca o rubedenie săracă, tolerată și suspectă. În luminatul veac XXI!