Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, reprezentat cu cinste la Parlamentul European

Participarea la o sesiune extraordinară a Parlamentului European, la Strasbourg, la mijlocul lunii martie, a reprezentat o oportunitate cu totul aparte pentru 12 elevi de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni. În fapt, aceasta a fost posibilă datorită invitației primite, la data de 27 ianuarie 2026, de colegiul amintit, adresate profesoarei Magdalena-Simona Trușcan, în calitate de coordonator al grupului de elevi și profesori participanți la evenimentele derulate sub denumirea EUROSCOLA, din data de 13 martie 2026, la Parlamentul European de la Strasbourg, Franța.

Desigur, invitația a fost urmare a nenumăratelor activități derulate începând din anul școlar 2024-2025 în CTMB Fălticeni, activități prin care un grup de elevi ai acestei unități de învățământ au trecut de la statutul de candidați la titlul de ambasadori ai Parlamentului European la cel de ambasadori juniori ai respectivei instituții europene. Dacă ar fi să exprimăm în cifre ce a însemnat toată munca acestor elevi și a profesorilor lor coordonatori, este vorba despre peste 30 de activități de formare pentru cetățenie democratică și 738 de elevi beneficiari direcți (643 din cadrul colegiului și 95 din alte unități de învățământ), competențe de leadership, team building, cunoștințe despre Uniunea Europeană și despre Parlamentul European, abilități de comunicare.

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, reprezentat cu cinste la Parlamentul European
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, reprezentat cu cinste la Parlamentul European

Titlul de Școală Ambasador a Parlamentului European și activitățile derulate de ambasadorii juniori le-au adus acestora ca răsplată o invitație chiar la Parlamentul European. Așa se face că cei 12 ambasadori juniori (Brândușa-Elena Cepoi, Elena-Alexandra Ferariu, Andreea Grigoraș, Medeea-Georgiana Horga, Maria-Diana Ilișescu, Kristina-Mihaela Iordache, Sebastian Irimia, Irina-Dumitrița Leonte, Cristina Lupu, Georgiana-Cosmina Mandea, Luca Moglan și Ioana-Daria Nisturoaia-Păcuraru), alături de profesoarele Magdalena-Simona Trușcan (conducătoarea grupului) și Laura-Nicoleta Niță, au pornit către Franța.

A fost o călătorie plină de emoții, mulți dintre copii fiind la prima lor deplasare internațională. Dar, înainte de orice, întâlnirea de la Strasbourg a scos din cei 12 ambasadori juniori tot ce era mai bun: interes, dorință de cunoaștere, sete de informare, curiozitate, punându-le în evidență și numeroasele calități: respect, bun-simț, comunicare responsabilă, excelente abilități de utilizare a limbilor străine etc., ceea ce a făcut ca cele două profesoare prezente să se simtă mândre de copiii cu care lucrează și care, cu siguranță, vor continua să acorde importanța cuvenită rolului care le-a fost atribuit.

De asemenea, trebuie menționat faptul că la Strasbourg au participat încă 12 elevi, ambasadori juniori de la Colegiul Național „Nicu Gane”, tot din Fălticeni, coordonați de profesorul Ioan Caulea.

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, reprezentat cu cinste la Parlamentul European
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, reprezentat cu cinste la Parlamentul European
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, reprezentat cu cinste la Parlamentul European
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, reprezentat cu cinste la Parlamentul European
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, reprezentat cu cinste la Parlamentul European
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, reprezentat cu cinste la Parlamentul European

Recomandări

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, implicat într-o inițiativă europeană pentru educație incluzivă – participare la IDEATE Summer School

Cinci echipaje de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, calificate la faza națională a Olimpiadei de Statistică

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”