Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava a obținut locul al doilea la concursul de proiecte al „Școlii de Inovație”, primul program de responsabilitate socială al Adrem Invest, desfășurat sub platforma „Viitorul alege inovația”. La concurs s-au înscris câteva sute de liceeni din Suceava, Craiova și Târgu-Mureș, care au participat la cursurile de creativitate și inovație susținute de prof. Mirel Bănică, profesor asociat la Universitatea București și sociolog la Academia Română și de către profesori universitari locali. În urma cursurilor, elevii participanți în program au înscris în concurs proiecte pe teme relevante pentru progresul tehnologic al comunității din care fac parte, precum automobilul electric, casa inteligentă sau energii verzi.
Lucrările înscrise în concurs au fost jurizate de o echipă formată din specialiști ai companiei Adrem Invest, sub coordonarea președintelui juriului, Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat în spațiu, și ambasadorul Adrem Invest pentru acest an aniversar.
În urma jurizării, primul loc a fost ocupat de Grupul Școlar „Traian Vuia” din Craiova, iar locul al doilea a fost obținut de o echipă de elevi a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, care a abordat tema „automobilul electric”, sucevenii propunând un model care integrează tehnologii de economisire și generare a energiei electrice.
Echipa suceveană a fost formată din elevii Emanuel Blîndu, Eduard Hunca, Costel Iftime, Emanuel Simion, și din profesorul coordonator Fănica Rotaru.
Premiul obținut de echipa de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” a constat într-o excursie de cinci zile la cele mai importante obiective industriale din România: Centrala Cernavodă, Centrala Porțile de Fier și Barajul Vidraru.
“Premianții concursului «Școlii de Inovație», alături de toți ceilalți liceeni care au participat la acest proiect, au dovedit că există pasiune, ambiție și idei, care așteaptă un impuls pentru a fi dezvăluite. În plus, capacitatea de a crea și de a inova ne definește viitorul, iar responsabilitatea noastră, ca business de succes în domeniul tehnologic și energetic, este să ne implicăm în transferul de cultură inovativă”, a declarat președintele Adrem Invest, Adrian Bodea.
De asemenea, vicepreședintele Adrem Invest, Corneliu Bodea, a precizat că proiectele înscrise în concurs au demonstrat inventivitatea, interesul și implicarea liceenilor în programul “Școala de Inovație”, „fapt ce ne motivează să continuăm programul și în viitor, într-o formulă extinsă și îmbunătățită”.