Colegiul „Petru Rareș”, în topul școlilor cu cele mai mari note la evaluarea națională

Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava este singura unitate din județ prezentă în Topul 50 al școlilor cu cele mai mari note la evaluarea națională, clasament întocmit de către Ministerul Educației. Colegiul se află pe poziția 39, cu o medie a tuturor notelor de la evaluarea națională de 9,15. La nivel național, școala cu cea mai mare medie a notelor obținute de elevi la examenul de evaluare națională, respectiv 9,62, este Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați. Pe locul al doilea s-a clasat Colegiul Național „Gheorghe Vranceanu” din Bacău, cu media 9,61, iar pe locul al treilea Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, cu media 9,59. Topul face referire atât la școlile gimnaziale din județ, cât și la o serie de licee care organizează învățământ gimnazial.

Recomandări

Colegiul „Vasile Lovinescu” a mai înscris, recent, în palmares două competiții internaționale

Cinci echipaje de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, calificate la faza națională a Olimpiadei de Statistică

Recunoaștere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Apreciere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Câte două clase a V-a la colegiile „Ștefan” și „Petru”. Mai multe șanse pentru elevii care vor la licee de top