Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava și-a premiat cei mai buni elevi

„Elevul ștefanist al anului” a fost desemnat Araujo Regado Goncalo, care a primit o diplomă de excelență și o plachetă de onoare din partea conducerii colegiului

Festivitatea de închidere de an școlar la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava a debutat vineri cu Gala olimpicilor, în cadrul căreia cei mai valoroși elevi ai colegiului au primit diplome de excelență, plachete, flori, dar și premii în bani. Directorul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, profesorul Dan Popescu, i-a felicitat pe toții ștefaniștii cu rezultate deosebite în anul școlar 2013-2014, „copii cu care ne mândrim”, a spus el, adăugând că „vom fi răbdători și cu cei cu care nu ne mândrim…”. Inspectorul general adjunct Gabriela Scutaru, prezentă la Gala olimpicilor, eveniment care a avut loc în curtea Colegiului „Ștefan cel Mare”, i-a felicitat la rândul ei pe elevii colegiului, urându-le vacanță plăcută, „să vă distrați și să construiți prietenii frumoase”.Cel mai aplaudat moment a fost acela în care directorul Dan Popescu a desemnat „Elevul ștefanist al anului”, distincția revenindu-i elevului Gonçalo Araujo Regado, care a primit o diplomă de excelență și o plachetă de onoare din partea conducerii colegiului. Portughezul Gonçalo Araujo Regado este unul dintre tinerii care au reprezentat România la cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Internaționale de „Științe pentru juniori”, care a avut loc la Pune, India, unde ștefanistul a câștigat medalia de bronz.

Recomandări

Elevă a Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi

Eleva Beatrice Tcaciuc a cucerit marele trofeu la Festivalul Internațional „Cântec de Stea”, la Piatra Neamț