Proiect

Colegiul Național “Spiru Haret”, înscris în competiția națională “Școli pentru un viitor verde”

La finele lunii martie, Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava a găzduit prezentarea proiectului “Descoperă și ocrotește – Rezervația Zamostea-Lunca”, proiect cu care liceul s-a înscris în competiția națională “Școli pentru un viitor verde”. Obiectivul principal al acestui concurs este cel de formare al unui comportament prietenos față de mediu.
În deschiderea activității, vorbitorii au salutat inițiativa echipei de proiect, arătând rolul deosebit pe care trebuie să-l aibă școala în educația tinerei generații pentru protejarea mediului înconjurător.
Directorul Colegiului “Spiru Haret”, prof. Virginel Iordache, a subliniat că tema proiectului se înscrie în preocupările curente pe care le are instituția, în calitate de eco-școală, arătând că deteriorarea accentuată a mediului ambiant înregistrată în ultimele secole și consecințele care i-au urmat au evidențiat faptul că menținerea în stare cât mai puțin alterată a mediului înconjurător este o condiție fundamentală pentru asigurarea unei dezvoltări durabile.
Invitatul acțiunii a fost inginerul Cristian Gafincu, responsabil cu fondul forestier din cadrul Direcției Silvice a județului Suceava, instituție cu care colegiul este în parteneriat în derularea proiectului. Cristian Gafincu a realizat o prezentare amplă a Rezervației Zamostea-Lunca, descriind localizarea, mediul fizic, mediul biologic, statutul de conservare, a enumerat aspecte ale biodiversității, captând atenția auditoriului.
La rândul său, bibliotecara liceului, Roxana Chiriac, a prezentat pe larg etapele concursului “Școli pentru un viitor verde”, concurs în cadrul căruia fiecare școală participantă trebuie să efectueze un anumit număr de activități, legate de tema aleasă (panouri informative, broșuri, afișe, desene, excursii, etc.), activități care pe măsură ce sunt realizate sunt postate pe site-ul concursului cu descrierile aferente.
Proiect cu un impact pozitiv în rândul elevilor și al cadrelor didactice
În prima activitate din derularea proiectului, elevele Diana Costescu și Antonela Candrea Târcă au făcut cunoscute rezervațiile naturale aflate sub patronajul Direcției Silvice a județului, printre care și Rezervația Zamostea – Lunca, care face obiectul temei proiectului.
Virginel Iordache a apreciat că prima etapă a proiectului a avut un impact pozitiv în rândul elevilor și al cadrelor didactice.
“Sperăm ca toate acțiunile desfășurate în cadrul proiectului «Descoperă și ocrotește – Rezervația Zamostea Lunca» vor surprinde într-un mod plăcut și eficient atât membrii echipei, cât și pe cei cărora li se adresează, și va constitui un preambul pentru cunoașterea, valorificarea și ocrotirea rezervațiilor naturale din județul Suceava”, a declarat acesta.
Echipa proiectului este constituită din bibliotecara Roxana Chiriac, prof. Gabriela Grigoraș, prof. Gabriela Vasiliu, prof. Daniela Rotaru, prof. Maria Atănăsoae, acțiunile fiind coordonate de Virginel Iordache, directorul colegiului.

Recomandări

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale

Decor spectaculos cu 50 de spărgători de nuci, cadouri și luminițe, la Colegiul „Spiru Haret” Suceava

Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava

Elevi ai Colegiului „Eminescu” și ai Clubului Copiilor Fălticeni, câștigători la un concurs de ecologie și protecția mediului