Performanță

Colegiul Național “Petru Rareș”, în topul liceelor sucevene, potrivit rezultatelor la olimpiade



Colegiul Național “Petru Rareș”, în topul liceelor sucevene, potrivit rezultatelor la olimpiade
Colegiul Național “Petru Rareș”, în topul liceelor sucevene, potrivit rezultatelor la olimpiade

– Din cei 39 de participanți la olimpiadele naționale din acest an, 18 s-au întors încărcați cu premii și mențiuni, iar alți cinci cu medalii de bronz
– După asemenea performanțe olimpice, elevii de la „Petru Rareș” și profesorii îndrumători au confirmat, încă o dată, că liceul își merită locul întâi pe care îl deține într-un top al liceelor din județ
– Pe lângă premiile de la olimpiade, elevii de la „Petru Rareș” se mai pot lăuda și cu alte 30 de premii obținute la concursurile naționale
A devenit deja o tradiție la Colegiul Național „Petru Rareș” ca în momentul în care se încheie olimpiadele școlare naționale elevii acestei școli să fie în fruntea clasamentului. Și în acest an, ca și în anii anteriori, elevii de la „Petru Rareș” s-au întors acasă de la olimpiadele și concursurile naționale încărcați de premii, performanță care mențin această instituție de învățământ prima într-un top privind numărul olimpicilor. La olimpiadele naționale din acest an școlar s-au calificat, de la Colegiului Național „Petru Rareș”, 39 de elevi, iar dintre aceștia, 18 s-au întors acasă cu premii și mențiuni, iar cinci cu medalii de bronz. Totodată, și în acest an, colegiul sucevean se poate lăuda și cu un selecționat în lotul olimpic românesc ce va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Informatică. Este vorba despre același Daniel Păsăilă care în ultimii ani a obținut performanțe deosebite la concursurile de informatică, fiind selecționat pentru a treia oară, consecutiv, în lotul olimpic internațional. Nu numai informatica este „punctul forte” al olimpicilor de la „Petru Rareș”, pentru că, așa cum a declarat directorul adjunct al colegiului, Manuela David, „nu există disciplină la care să nu fi obținut premii la olimpiade și concursuri naționale, lucru care nu poate decât să ne bucure”. Dacă, potrivit unei statistici efectuate de Ministerul Educației și Cercetării pentru anul școlar trecut, Colegiul Național „Petru Rareș” era clasat pe primul loc în județ în ceea ce privește numărul olimpicilor, în acest an școlar lucrurile nu pot sta altfel, având în vedere că acum, numărul elevilor olimpici este mai mare decât cel de anul trecut. Șapte premii întâi, doi și trei, unsprezece mențiuni și cinci medalii de bronz, acestea sunt rezultatele cu care se laudă anul acesta olimpicii de la Colegiul Național „Petru Rareș”. Acestora li se mai adaugă însă, cele aproximativ alte 30 de premii pe care elevii au reușit să le obțină la concursurile naționale organizate în acest an școlar.
– Pe lângă premiile în bani obținute de elevi din partea ministerului, conducerea liceului le pregătește o surpriză, iar la sfârșitul acestui an școlar va încerca să-i recompenseze
Pe lângă premiile în bani, mai mult sau mai puțin satisfăcătoare, pe care olimpicii le-au primit la concursuri, din partea organizatorilor, ei vor mai primi, la sfârșit de an școlar, premii și din partea conducerii școlii. Astfel, conducerea instituției de învățământ pregătește o surpriză olimpicilor de la „Petru Rareș”, și la sfârșitul anului școlar ei vor fi recompensați cu bani din fondul comitetului de părinți. Întreaga echipă managerială a Colegiului Național „Petru Rareș” s-a arătat mândră de rezultatele elevilor la olimpiade și concursuri și de faptul că deja, numele colegiului este cunoscut pe plan național. „La acest lucru au contribuit, desigur și profesorii acestor elevi, care știu să-i pregătească și să îi motiveze, să le clădească personalitatea unor învingători, să îi învețe nu numai să deschidă ușile, ci și să le mențină deschise”, a declarat, în numele echipei de conducere a școlii, directorul adjunct Manuela David.



Recomandări

Elevă a Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre
Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie
„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie

Dialog despre poezie cu poetul Adrian Alui Gheorghe, sâmbătă, acțiune organizată de Casa de Poezie Light of ink

Dialog despre poezie cu poetul Adrian Alui Gheorghe, sâmbătă, acțiune organizată de Casa de Poezie Light of ink
Dialog despre poezie cu poetul Adrian Alui Gheorghe, sâmbătă, acțiune organizată de Casa de Poezie Light of ink