În fiecare an, la sfârșit de noiembrie, elevii de azi și „de ieri” ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” sărbătoresc spiritul mușatin, născut acum 93 de ani la Cernăuți și care, din anul 1956, își împletește destinul cu cel al orașului Câmpulung Moldovenesc.
La aniversarea a 93 de ani de la înființare, în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” s-au organizat o serie de activități ce au marcat evenimentul. Între acestea, capul de afiș l-a ținut sesiunea de referate și comunicări ce a fructificat eforturile științifice de peste an ale elevilor, cadrelor didactice și instructorilor militari. Temele ca „Literatura de Nobel”, „Great Bands” sau „Metafizica chineză” au evidențiat preocupările diverse ale elevilor. De asemenea, lucrările „Oportunități educativ-militare” sau „Mâini de fier în mănuși de catifea” au constituit încercări de a defini, explica și înțelege aspecte diferite ale sistemului militar din care fac parte și adolescenții câmpulungeni. De mare interes s-a bucurat prezența la lucrările sesiunii a cpt. Ciprian Irinciuc, reprezentant al Asociației Veteranilor „Invictus”.
Evenimentul marcant al aniversării l-a constituit vernisajul expoziției itinerante „Eroul necunoscut – simbol al eroismului național”, inițiativă ce aparține Muzeului Militar Național și care a adus la Câmpulung Moldovenesc istoria în imagini a desemnării și drumului parcurs de „Eroul Necunoscut”.
Într-un demers aniversar complet, formațiile artistice și membrii cenaclului literar „George Florin Cozma” au pregătit un spectacol omagial de muzică, poezie și dans.
La aniversarea a 93 de ani de existență, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” celebrează cei peste 11.500 de absolvenți și realizările acestora, obținute în cariera militară, în cercetarea științifică, în viața socială, economică și politică, pe tărâmul artelor, literaturii sau publicisticii. La ceas aniversar se înregistrează sute de premii obținute la olimpiadele și concursurile școlare, rezultate deosebite la examenul de bacalaureat și la concursurile de admitere și recunoașterea meritului în promovarea și dezvoltarea dimensiunii europene a educației prin titlul de „Școală Europeană”.
Scurt istoric
O incursiune în istoria Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” ne poartă pașii la Cernăuți, primul loc în care a funcționat Liceul Militar „Ștefan cel Mare”- așa cum se numea pe atunci – și la actul său de naștere, consfințit prin Înalt Decret Regal, semnat de Regele Ferdinand, la 25 noiembrie 1924. Mai târziu, evenimentele din perioada 1940-1945 au marcat existența liceului, determinând mutarea și apoi desființarea acestuia pentru o perioadă de opt ani. La 1 septembrie 1953, liceul a renăscut la Câmpulung Moldovenesc, punctul terminus al itinerarului istorico-geografic, unde va cunoaște cea mai lungă și stabilă perioadă a existenței sale.
„Astăzi, în fața trecerii timpului, se înclină cu respect toți cei care au pășit pe culoarele școlii de la poalele muntelui Rarău, ca elevi și, deopotrivă, cei care și-au lăsat amprenta în educarea și formarea adolescenților militari. Spiritul mușatin dăinuie și după terminarea studiilor liceale, absolvenții promoțiilor anterioare găsesc mereu timp să-și exprime atașamentul față de valorile promovate de colegiul militar câmpulungean”, spun reprezentanții școlii.
Sărbătoare
Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” a aniversat 93 de ani
