Febra pregătirii alegerilor din toamnă cuprinde toate partidele. Daca până acum o săptămână se discuta doar despre decuparea colegiilor, începând cu această săptămână, preocuparea principală a partidelor o constituie desemnarea candidaților. Un aspect important în această operațiune îl constituie cel legat de alocarea candidaților pe câte un colegiu.
Precum într-un joc de șah, toate partidele importante vor să anticipeze mișcarea adversarului și să afle ce candidați și pe ce colegiu vor dori să arunce în luptă celelalte partide. Probabil că unele liste vor suferi modificări, în funcție și de ce candidați își vor desemna celelalte partide.
Ce poate interesa mai mult ar fi în ce colegiu va candida dl. Mîrza. Există mai multe scenarii la bursa zvonurilor în ceea ce-l privește pe dl. Mîrza, care spun că fie ar merge pe Senat la Fălticeni, fie la Suceava, fie pe colegiul Rădăuți. Dacă pe Fălticeni ar fi avantajat de unele rezultate de la locale, pe Rădăuți ar fi avantajat de faptul că este cel mai mare colegiu ca și populație (cu vreo 35.000 de locuitori mai mult), dar mai există și varianta colegiului Suceava ca și reședință de județ, deși unele voci spun că i-ar fi frică în Suceava. Decizia îi va aparține în mod personal, dar sunt sigur că oriunde ar candida, nu o va face decât împreună cu unii „grei” din PSD, pentru a avea cine să muncească pentru el. Sunt convins că indiferent unde va candida, îl va căra după el pe tânărul Cătălin Nechifor, pentru că tare bine i-ar pica o schimbare, mai europeană, de imagine.
Este clar că dl. Mîrza va dori o schimbare de look și nu-și va mai pune haina pe umăr, ci va ține într-o mână steagul României, iar cealaltă după umărul lui Cătălin Nechifor. Pentru ca fotografia să fie mai artistică, tânărul Nechifor va flutura și el steagul U.E. și probabil nu va fi foarte încântat de această poză de grup, dar nu are ce face. Desigur, în funcție de colegiul ales, fotografia ar putea fi extinsă cu dl. Stan, dacă ar candida pe Fălticeni, cu „tânărul” domn Frunză în cazul colegiului Rădăuți sau cu domnii Donțu și Iordache, în cazul colegiului Suceava.
Până la calendarul de toamnă cu fotografiile candidaților PSD nu ar mai fi mult de așteptat și personal cred că în decizia d-lui Mîrza de a-și alege colegiul, va conta mult și înțelegerea pe care o va avea cu prietenul senator Prodan de la PNL, pentru că daca dl. Mîrza va candida pe colegiul Rădăuți, exista mari șanse ca dl. Prodan să nu prindă Parlamentul, plasându-se pe locul trei sau patru.
Autonominalizatul domn Mîrza va avea oricum viață grea, indiferent de colegiul ales, chiar dacă respectă criteriile de eligibilitate ale partidului: sănătos, celebru si bogat.
Deputat PD-L
Romică Andreica




