Ziua Veteranilor de război

Colegiul Militar a împărțit peste 500 de pachete veteranilor de război din șase județe

Elevii militari, alături de personalități militare și civile, au pregătit și au împărțit 516 pachete pentru veteranii de război din șase județe din nordul țării, cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război.
Inițiativa se înscrie în campania „Recunoștință veteranilor de război”, organizată de Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat cu Asociația „Alături de Eroi”, campanie prin care intenționează să ofere bucurie și recunoștință celor care sunt încă mărturii istorice vii – veteranii și văduvele celui de-al Doilea Război Mondial.
Evenimentul de la Câmpulung Moldovenesc a reunit invitați speciali, printre care Eduard Bachide – secretar de stat și șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, foști absolvenți de succes, elevi ai școlii, cadre militare și civile din colegiu.
Oaspeții au scris mesaje celor ce vor primi pachetele, transmițând gândurile bune de sănătate, liniște sufletească și recunoștință pentru sacrificiul adus țării.
„Veteranii sunt oamenii a căror cea mai bună armă a fost dragostea de țară, sunt generațiile care au predat de mult ștafeta și privesc cum militarii de astăzi duc mai departe numele țării. Ei sunt acei oameni care au apărat cu propria viață libertatea pe care o avem astăzi și cărora le datorăm recunoștință veșnică. Ne înclinăm cu respect în fața dumneavoastră!”, au transmis reprezentanții colegiului.

Recomandări

Ziua Națională a României va fi marcată la Suceava printr-o paradă militară și o expoziție de tehnică aparținând structurilor MAI

O elevă a Colegiului Militar Câmpulung câștigă Marele Trofeu la un festival de folclor de la Alba Iulia

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Stelian Simerea, mesaj de recunoștință și respect pentru militari, de Ziua Armatei României