Colegiul Medicilor: Verificările în cazul Burnei se vor mișca cu celeritatea impusă de opinia publică



După ce Colegiului Medicilor din România s-a autosesizat la începutul săptămânii cu privire la acuzațiile de malpraxis aduse doctorului Gheorghe Burnei, președintele Colegiului spune că ancheta disciplinară va fi pe atât de rapidă pe cât o impune opinia publică, informează Mediafax.
„Din experiența mea, o astfel de anchetă poate să dureze mult. Au fost cazuri în care o astfel de anchetă s-a finalizat în câteva săptămâni, sau luni și cazuri în care a durat ani. Sunt și cazuri care trenează, de la prima comisie până la o decizie definitivă, ar putea să dureze chiar și un an jumătate – doi ani. Fiindcă acest caz a devenit unul de notorietate, lucrurile se vor mișca cu atâta celeritate cu cât o impune opinia publică, de acum”, a declarat pentru MEDIAFAX Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România.
Borcean a mai spus, de asemenea, că cercetarea disciplinară a ortopedului Gheorghe Burnei ar putea fi oprită de comisia județeană București a Colegiului Medicilor din cauza anchetei penale demarate de procurori.



Recomandări

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri

Zvonurile alarmiste și acuzațiile șocante ale Dianei Șoșoacă îi fac pe crescătorii suceveni să îi trateze agresiv pe medicii veterinari

Președintele Colegiului Medicilor Veterinari cere demiterea ministrului Agriculturii pentru blocarea creșterii porcului în gospodării