Săptămâna viitoare

Colegiul de Artă găzduiește faza națională a Olimpiadei de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII

Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava este gazda Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII
Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava este gazda Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII

În perioada 7-9 aprilie, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava este gazda Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII, eveniment de amploare la care vor participa peste 200 de elevi, profesori însoțitori și corepetitori din toată țara, reprezentanți ai Ministerului Educației, personalități muzicale.
Cei mai eminenți elevi din țară, 151 la număr, își vor da concursul la pian, vioară, corzi grave (chitară, contrabas), instrumente de suflat din lemn, instrumente de suflat din alamă și percuție. Calificarea lor la etapa națională s-a datorat obținerii punctajului maxim (100) la fazele zonale ale acestei olimpiade.
Potrivit profesorului Johannes Onesciuc, șeful catedrei de pian de la colegiul sucevean, „Sunt cei mai buni copii din țară, indiferent dacă sunt din clasa a III-a, a V-a sau a VIII-a. Sunt elevi care au ajuns la performanță printr-o muncă susținută de-a lungul anilor, de Sisif, prin repetiții și exercițiu. Faptul că Suceava găzduiește acest concurs, și nu un alt județ, se datorează faptului că am demonstrat că avem condiții și îndrumători de calitate”. Acesta a mai menționat că recitalurile participanților vor fi notate de un juriu de specialitate din care fac parte personalități ale lumii muzicale. Probele (recitaluri care pot depăși chiar și 30 de minute) vor fi susținute în paralel, în sălile corpului A al unității.
Festivitatea de deschidere a competiției de nivel național va avea loc luni, 6 aprilie, de la ora 18.00, în Sala Auditorium a Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu”. Gala laureaților va avea loc în data de 9 aprilie.
Colegiul a primit deja, în urmă cu o săptămână, vizita inspectorului general de specialitate din cadrul Ministerului Educației, Adrian Brăescu, care a analizat stadiul pregătirilor.
Pe lângă activitățile specifice competiției, elevii participanți, însoțiți de profesorii lor, vor avea parte și de programe de vizită ale obiectivelor istorice și culturale din municipiul Suceava și din împrejurimi – Mănăstirea Dragomirna, Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Cetatea de Scaun a Sucevei etc.
Elevii care vor reprezenta județul Suceava
În cadrul acestei olimpiade, județul Suceava va fi reprezentat de cinci elevi ai Colegiului de Artă.
Este vorba despre Ioan Eusebiu Moisii, din clasa a VIII-a, oboi, îndrumat de profesorul Vasile Bolnavu, elevul Vlăduț Roba, din clasa a VIII-a, clarinet, coordonat de prof. Ciprian Baicu, elevul Andrei Petrică Stoica, din clasa a VII-a, saxofon, profesor îndrumător Bogdan Constantin, Rareș Atomei, din clasa a VIII-a, trompetă, profesor îndrumător Florin Sumanariu, și Samuel Duciuc, din clasa a VII-a, chitară, coordonat de prof. Ilie Zugravu.
Organizatorii vor să răsplătească participanții merituoși
Dat fiind faptul că găzduirea acestui concurs, cunoscut și sub numele de Olimpiada Mică, este onorifică pentru Colegiul de Artă, organizatorii doresc să recompenseze participanții merituoși așa cum se cuvine. Pentru că Ministerul Educației nu subvenționează premiile acordate celor mai buni concurenți, sucevenii și societățile din județ care doresc să se implice în premierea câștigătorilor pot lua legătura cu cei de la conducerea Colegiului „Ciprian Porumbescu”.

Profesorul Johannes Onesciuc
Profesorul Johannes Onesciuc
Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava este gazda Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII
Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava este gazda Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII

Recomandări

Ștefanistul David Palaghianu și prof. Petru Crăciun sunt în India, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Profesorul Mihai Cotos a plecat de la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, unde era dirijor, „din motive personale și profesionale”. Noul dirijor este prof. Bogdan Cotruț

Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală

Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală
Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală