În perioada septembrie – octombrie se derulează Programul cultural„Colecțiile muzeale rurale, între realitate și aspirații”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, care constă în instruirea profesorilor sau altor persoane din comunitatea rurală, care au activități în cadrul colecțiilor muzeale locale, în vederea protejării patrimoniului muzeal. Cursanții vor beneficia de gratuitate pentru curs și suport curs, precum și cazare și masă (condiții de două stele). Peroanele interesate de această oportunitate pot să se înscrie pe formularul disponibil pe pagina de web: www.cppc.ro.
La acest curs pot participa persoane implicate în administrarea colecțiilor rurale din județele Suceava, Neamț, Timiș, Maramureș, Sibiu, Alba, Prahova, Giurgiu, Dolj și Tulcea.
Programul propune o abordare interdisciplinară prin care să se țină cont de categoriile de bunuri culturale specifice acestor tipuri de colecții, precum și utilizarea lor ca resurse educative.
Activitățile propuse pentru acest program cultural sunt sesiuni de formare, organizate pentru două grupuri de participanți (zece persoane), care se vor derula pe parcursul a trei zile, în perioada 25 – 27 octombrie, în București. Se va edita și un ghid de bune practici în protejarea și promovarea colecțiilor publice locale, care va conține suportul de curs și alte informații complementare. Participanții la proiect se vor întâlni la o masă rotundă, cu tema „Colecțiile muzeale, o realitate pe care o construim împreună”, ce va oferi posibilitatea unor colaborări între cursanți, specialiștii din muzee, reprezentanți ai administrației centrale și locale.