Măsuri

Colectarea selectivă a deșeurilor la case “șchiopătează” puternic



Lucian Harșovschi: “Din păcate, rezultatele au fost destul de slabe”
Lucian Harșovschi: “Din păcate, rezultatele au fost destul de slabe”

La scurt timp după introducerea obligativității colectării selective a deșeurilor pentru sucevenii care locuiesc la casă, municipalitatea suceveană a constatat că eforturile depuse pentru ridicarea selectivă a gunoiului nu sunt justificate de rezultatele foarte slabe.
Astfel, în vreme ce pentru colectarea selectivă a deșeurilor au mai fost introduse două mașini, care trec o dată pe săptămână, în ziua stabilită pentru fiecare zonă în parte, în două săptămâni, de la cele peste 5.000 de case din municipiul Suceava au fost adunate doar 150 de kilograme de deșeuri de hârtie-carton și 200 de kilograme de peturi.
Viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșovschi s-a arătat dezamăgit de rezultatele slabe ale campaniei de colectare selectivă a deșeurilor, introdusă de la 1 mai.
“Din păcate, rezultatele au fost destul de slabe, deși pentru informarea cetățenilor reprezentanții primăriei au împărțit celor de la case aproximativ 2.500 de anunțuri prin care le explicăm ce anume trebuie să facă. Pentru a îmbunătăți activitatea de colectare selectivă la case vom amplasa trei țarcuri speciale pentru deșeurile reciclabile pe strada Plevnei (la pod), pe strada Căpitan Grigore Andrei la intersecția cu strada 22 Decembrie, precum și pe strada Dobrilă Eugen. La nevoie, dacă nu vom constata o îmbunătățire a situației, vom proceda ca în Occident, nu vom mai ridica gunoiul celor care nu îl colectează selectiv”, a declarat Lucian Harșovschi.
Viceprimarul Sucevei a explicat că în toate țările civilizate, inclusiv în România, populația este obligată să colecteze selectiv deșeurile și să încurajeze reciclarea acestora, încât măsura de a nu ridica gunoiul celor care nu colectează selectiv deșeurile este justificată, atât timp cât aceștia nu respectă prevederile legii.