Chiar dacă Marius Sitaru se află în pregătiri cu FC Botoșani, situația mijlocașului Cetății este departe de a fi clarificată. Partea suceveană a propus un schimb de jucători între cele două grupări, care să-i includă în ecuație pe botoșănenii Alin Bejan și Vespazian Colban. Bejan a declarat însă că nu-l interesează o asemenea propunere, cu toate că nu are momentan nici o altă variantă de transfer, menționând totodată că nu va evolua niciodată pentru Suceava. Această acțiune radicală a jucătorului e mai greu de înțeles, cu atât mai mult cu cât Bejan a îmbrăcat tricoul alb-albastru al Bucovinei în sezonul 2002-2003. Colban, în schimb, a precizat că este dispus să semneze pentru Cetatea numai în condițiile în care sucevenii îi oferă un contract superior celui aflat în derulare cu FC Botoșani. Antrenorul sucevenilor, a confirmat ieri tratativele pentru înregimentarea celor doi botășeneni. „S-au purtat discuții pe acastă temă, am făcut o ofertă zic eu tentantă, iar jucătorii au cerut timp de gândire. Încă nu a expirat timpul când trebuia să primim un răspuns concret din partea lui Colban și Bejan”, a mărturisit Marian Pană, antrenorul principal al FC Cetatea.





