Codul rutier impune bunul-simț la volan, dar și bunul-plac al Poliției

Noul cod rutier, aplaudat și, în egală măsură, criticat, are drept scop legiferarea bunului-simț la volan prin sancțiuni dure care ar putea fi însă dispuse neunitar de polițiști, cărora le sunt acordate puteri discreționare, fără a li se impune însă proceduri clare de aplicat.
Legea, un cadou făcut românilor de ultima lor zi națională înainte de a primi statutul de cetățeni europeni, are, incontestabil, o serie de părți bune. Spre exemplu, noua formă a legii elimină multe din caznele de ghișeu ale șoferilor, fie ei curați ca lacrima ori cu musca vreunui accident pe căciulă, nemaifiind obligatoriu mersul la poliție în cazul unor avarii ușoare sau chiar de parcare. Cozile infernale de la ghișeele de accidente ușoare ale marilor orașe au fost îngroșate, ani de zile, de oameni care, blestemând sistemul, așteptau chiar și opt ore pentru a primi o hârtie complet inutilă, fără de care însă nu-și puteau repara tabla mașinii.
În plus, mai nou amenda în cazul unor contravenții neînsemnate poate fi plătită direct la polițist. Prezumând că românii – șoferii care au călcat pe bec și polițiști deopotrivă – ar fi cinstiți, acesta este un lucru bun. Te scapă de mersul la filiala CEC din zona în care locuiești sau de un drum la administrația financiară de cartier.
Totuși, aceste părți bune au și reversul medaliei. Introducerea procedurii de înțelegere amiabilă între doi șoferi implicați în accident, care nu mai sunt obligați să meargă la Poliție, a reieșit din imposibilitatea Ministerului de Interne de a asigura un flux de lucru civilizat la secțiile ce se ocupă de accidentele ușoare, din neputința de a micșora timpul de așteptare al nefericiților care, într-un moment de neatenție, s-au atins de un alt șofer în trafic sau de o mașină, un gard sau un stâlp prin parcare.
Ideea de a plăti amenzile la polițiști se trage și din nemulțumirea repetată necontenit de oamenii sătui de umblatul pe la CEC sau administrații financiare. Un sistem electronic de plată pentru amenzi ar fi fost însă alegerea optimă, aplicată cu succes și în multe alte țări colege de UE, dar România în ansamblul ei nu pare pregătită pentru astfel de măsuri.
Un sistem de plată on-line, care să te scape de drumuri, foițe, chitanțe și bonuri, pe care, în plus, mai trebuie să le și păstrezi, era și varianta optimă pentru a-i împiedica pe agenți să ia șpagă de la cei dispuși să scape mai ieftin de o amendă, nu puțini la număr.
Plata la polițist devine, pe acest considerent, periculoasă, căci vechea modă a șpăgii nu este nici pe departe istorie, iar organul de luat șpagă al polițiștilor de circulație nu s-a atrofiat nicidecum pe scara evoluției de la milițieni la polițiști europeni.
Chiar ultimul raport al CE referitor la progresele Romnâniei în drumul ei spre aderare consemnează necesitatea continuării procesului de pregătire profesională a agenților și ofițerilor de poliție, referindu-se, în text, inclusiv la pregătirea anticorupție.
Pe lângă o portiță către șpagă, noul cod rutier le dă posibilitatea agenților de circulație să judece o faptă după anumite criterii, printre ele aflându-se însă și unele subiective. Chiar șeful polițiștilor rutieri, Dumitru Jianu, admitea, într-o sesiune de lămuriri asupra Codului, că noile reglementări „sporesc autoritatea” polițiștilor.
Astfel, dacă polițistul consideră că o depășire ilegală a fost, pe deasupra, și una periculoasă, poate modifica sancțiunea, transformând-o într-una mai aspră. Greu de crezut că atare situații nu vor genera discuții în contradictoriu, echivocuri, loc de șpagă. Și acesta nu este un exemplu unic din noul cod.
Interzicerea consumului de băutură la volan este o altă măsură ce izvorăște, în fapt, dintr-o impotență instituțională. Pe principiul „ceea ce nu poate fi controlat trebuie interzis”, șefii poliției au admis că este imposibil de gestionat un trafic în care să fie permis consumul de alcool, evident, în cantități rezonabile. Așa că au decis că românii nu pot conduce chiar dacă au băut doar câteva guri de bere sau vin la o masă. Este, în fond, o chestiune de cultură, de civilizație, ca la un prânz de afaceri la un restaurant să poți să bei un pahar de vin și nu răcoritoare fără a fi constrâns să-ți abandonezi mașina până a doua zi.
În afară de Cipru, în toate celelalte state UE există deja sau va fi introdusă curând o marjă a alcoolemiei sub care orice șofer își poate conduce mașina. În România încă nu se poate.
În rest, ceea ce face noul cod rutier este să-i pedepsească mai aspru pe mitocanii din trafic. Ceea ce este, până la urmă, salutar.
Cel care oprește pe una din cele două benzi ale unei străzi și lasă mașina câteva minute pe avarii, pe motiv că are o treabă în blocul de lângă, trebuie să știe că-l ustură la buzunar. Poate va căuta câteva minute un loc în care să-și lase mașina fără a-i încurca pe ceilalți șoferi. La fel, cel care taie fața altor zeci de mașini care stau cuminți la stop, dând complet peste cap traficul din intersecție, pe motiv că se grăbește. Sau cel care intră în intersecție deși este clar ca lumina zilei că nu poate trece de semafor și că-i blochează pe ceilalți.
Dacă noul cod rutier va rezolva aceste probleme rămâne de văzut. Este, până la urmă, o încercare timidă, care, cu o zi înainte de intrarea în vigoare, ridică încă multe semne de întrebare, majoritatea, ce-i drept, de ordin tehnic.
Ceea ce mai mult ca sigur nu poate fi rezolvat cu acest act normativ este haosul din traficul marilor orașe. Nicio lege nu poate suplini problemele reale de infrastructură sau de management al traficului.
Până când într-o Capitală precum Bucureștiul nimeni nu se va gândi la celebrele „unde verzi” din alte mari orașe europene, la inele cu sensuri unice, pasaje, pasarele sau la alte chestiuni pe care experții în domeniu le învață în facultăți, Codul Rutier nu va face altceva decât să fie izvor de liber arbitru pentru polițiști și sursă de educat cu forța șoferii nesimțitori.