Codul portocaliu de inundații pe Prut, prelungit până luni



Hidrologii au prelungit codul portocaliu de inundații pentru râul Prut, pe sectorul Prisăcani – confluența cu Dunărea, aferent județelor Iași, Vaslui și Galați, în timp ce pe sectorul Stânca Aval – amonte Prisăcani este în vigoare codul galben.
Ca urmare, Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din Ministerului Mediului a transmis, miercuri după-amiază, o avertizare hidrologică de cod portocaliu prefecturilor județelor Iași, Vaslui și Galați și o avertizare de cod galben către prefecturile din Botoșani și Iași.
Hidrologii au decis să mențină avertizările din cauza propagării viiturii formate anterior pe Prut, care va duce la depășirea cotelor de apărare, de miercuri după-amiază până luni, la ora 12.00.
Astfel, codul portocaliu este valabil pe sectorul Prisăcani – confluența cu Dunărea, iar cel galben, pe sectorul Stânca Aval – amonte Prisăcani.
Nivelul râului Prut a atins, miercuri la prânz, în zona Oancea, un nou maxim istoric de 636 de centimetri și continua să crească, motiv pentru care autoritățile locale fac eforturi să întărească digul de pe marginea Drumului Național 26 Galați – Bârlad, singura cale de acces spre vama Oancea.
Râul a depășit parametrii maximi înregistrați în iunie 2006, când cea mai mare cotă atinsă a fost de 622 de centimetri, iar debitul a fost de 627 de metri cubi pe secundă.
Autoritățile susțin că nivelul râului este în continuare în creștere. Inundațiile produse până la acest moment sunt în albia majoră a Prutului. Nu sunt puse în pericol zonele locuite și nu s-a impus evacuarea locuințelor.