Codul onoarei pe înțelesul coloanei a cincea

Politicienii români, deși nu poartă însemnele specifice cerute de Convenția de la Haga din 1907 pentru recunoașterea statutului de beligerant, se întrec să arunce în aer, cu false bombe mediatice, liniștea cea de toate zilele a cetățeanului pașnic.
Duminică, zi în care, potrivit jurământului depus de cavalerii întunecatului și desuetului Ev Mediu, nu se purtau războaie, ministrul Apărării Naționale, Teodor Atanasiu, a cerut, public, miniștrilor liberali Sebastian Vlădescu și Răzvan Ungureanu, să-și dea “demisia de onoare” pentru votul dat în CSAT împotriva propunerii de retragere a trupelor românești din Irak.
Ascultându-l pe Atanasiu, ai putea jura că trăiește după Bushido! Unul din preceptele samurailor a fost exprimat de japonezul Ogawa în următoarele cuvinte: “Când alții vorbesc fel de fel de lucruri rele despre tine, nu răspunde la răutate cu răutate, ci meditează, mai curând, dacă nu cumva n-ai fost destul de conștiincios în îndeplinirea datorie tale”.
Se pare însă că ministrul de Război se știe scrupulos și nu are ce să-și reproșeze. Mai mult, el s-a arătat “îngrozit” de conduita consilierului prezidențial Sergiu Medar care ar fi divulgat informații secrete. În consecință, Atanasiu a ordonat Direcției Generale a Armatei să declanșeze o amplă anchetă referitoare la acest aspect, concluziile urmând să fie prezentate, nu mai târziu de luni, Parchetului.
Într-un comunicat al PNL din 12 aprilie 2006, se afirma că “domnul Cristian Diaconescu are legătura cu domeniul militar exact ca în zicala cu baba și mitraliera”. Că acesta este și nivelul de competență al lui Atanasiu o dovedește faptul că ministrul liberal a visat la submarine nucleare, scuturi anti-rachetă și a dat cu fregatele în gard, dezvăluind el însuși clauza anti-șpagă a unui contract clasificat pe care nici măcar nu a fost în stare s-o redea corect.
Iată însă că tocmai Atanasiu, invocă “lipsa de credibilitate a sistemului de informații din România” și cere Ministerului Afacerilor Externe “să repare această gravă eroare a celui care îl reprezintă pe președinte pe probleme de securitate națională”. Cât depre sine însuși, ca să nu existe dubii, Atanasiu a spus răspicat că nu își va da demisia după scandalul creat de propunerea sa privind repatrierea militarilor români.
Este adevărat că obiectivul asumat de Atanasiu, respectiv “aducerea băieților acasă”, este unul oportun, dar mijloacele alese sunt catastrofale. Pe de o parte, militarii români continuă să rămână în teatru, dar cu moralul scăzut; pe de altă parte, Atanasiu a furnizat singur muniție “monstruoasei coaliții” PD-PSD.
În “Arta Războiului”, Sun Tzu avertiza că, “dacă o persoană care nu cunoaște treburile armatei, este trimisă s-o administreze, fiecare mișcare a sa va stârni dezacord și frustrare reciprocă și întreaga armată va fi paralizată”. Dar cine să-l citească pe Sun Tzu, când, în domeniul Apărării, nu sunt respectate Constituția și legile?
Când președintele Băsescu l-a trimis pe Atanasiu la plimbare, întrerupând ședința CSAT, a uitat să-i solicite acestuia și proiectul Strategiei de Apărare.
La ședința Consiliului din 17 aprilie 2006, potrivit comunicatului oficial al Cotroceniului, s-a stabilit că “Ministerul Apărării Naționale va fi ministerul integrator pentru elaborarea, în următoarele 60 de zile, a Strategiei Naționale de Apărare a Țării”. Prima variantă a documentului trebuia să fie finalizată în 45 de zile, urmând ca, în următoarele 15 zile, membrii CSAT să aducă eventuale observații, astfel încât, în termen de 60 de zile, Strategia să fie prezentată Parlamentului spre aprobare. Evident că Legislativul n-a primit deocamdată nimic.
Codurile cavalerești sau cele ale samurailor nu impun sancțiuni și nu au putere asupra politicienilor autohtoni care nu se sfiesc să invoce întotdeauna numai onoarea altora. Dar ultimul articol al Legii 473 din 2004 conține prevederi interesante potrivit cărora “încălcarea ori neîndeplinirea prevederilor prezentei legi de către persoanele cu atribuții în organizarea și realizarea planificării apărării atrage, după caz, răspunderea administrativă, civilă sau penală”.
(Comentariu de Alexandru Purcăruș)