Curtea Constituțională (CC) a respins sesizarea privind neconstituționalitatea Codului Muncii, asumat în Parlament de către Guvern, prin care 112 parlamentari PNL și PSD au criticat, în primul rând, procedura de vot, întrucât au fost prezenți doar 216 din cei 470 de membri ai Camerelor.
Curtea Constituțională (CC) a dezbătut, miercuri, sesizarea privind neconstituționalitatea Codului Muncii, asumat în Parlament de către Guvern.
Decizia a fost luată cu majoritatea voturilor judecătorilor Curții Constituționale.
Din cei 9 judecători, Iulia Motoc a lipsit de la dezbatere.
Cei 112 parlamentari PNL și PSD au criticat, în primul rând, procedura de vot, întrucât au fost prezenți doar 216 din cei 470 de membri ai Camerelor.
Parlamentarii care reclamă asumarea Codului Muncii de către Executiv afirmă, în sesizarea înaintată CC, că „actuala guvernare a uzitat, până la epuizare, de dispozițiile articolului 114 din Constituția României, transformând practic procedura angajării răspunderii din excepție în regulă”.
„Astfel, statistic analizând, rezultă că în perioada 2000 – 2004 Guvernul Năstase și-a angajat răspunderea de trei ori în fața Parlamentului, iar în perioada 2004 – 2008 guvernarea PNL-PDL și-a angajat răspunderea de patru ori. Guvernul Boc, în perioada 2008 – 2011, și-a angajat răspunderea de zece ori, Legea pentru modificarea și completarea Legii 53/2003 privind Codul muncii reprezentând cea de a unsprezecea asumare de răspundere în fața Parlamentului”, notează parlamentarii în sesizare, obținută de agenția MEDIAFAX.
Contestatarii au susținut că unul dintre motivele invocate cu privire la necesitatea modificării și completării Legii 53/2003-Codul muncii l-a constituit armonizarea prevederilor Codului muncii cu Directivele Europene.
„Din parcurgerea modificărilor și completărilor aduse Legii 53/2003, rezultă că Directivele Europene în raport de care au fost armonizate dispozițiile Codului muncii sunt: Directiva 98/59/CE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, Directiva 1999/70/CE a Consiliului privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru și Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară. Cu privire la acest aspect, de notat este faptul că, exceptând Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară, toate celelalte Directive au început să își producă efectele înainte de anul 2003 (anul intrării în vigoare a Legii 53/2003-Codul muncii), parte din dispozițiile obligatorii ale acestora fiind incluse în Codul muncii încă de la momentul apariției acestuia (2003)”, arată documentul citat.
În ceea ce privește Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară, parlamentarii spun că – în conformitate cu dispozițiile articolului 4, alineatul (2), statele membre UE, după consultarea partenerilor sociali, în conformitate cu legislația națională, cu practicile și convențiile colective, trebuie să revizuiască orice restricție sau interdicție privind utilizarea muncii temporare, pentru a verifica dacă acestea sunt justificate de motivele cuprinse în Directivă, până la data de 5 decembrie 2011.
Având în vedere că nu erau stabilite, în mod imperativ, termenele de implementare sau corelare în legislația internă, parlamentarii care au reclamat Codul Muncii la CC apreciază că nu este justificată de niciun fel urgența modificării și completării Legii 53/2003, astfel încât să legitimeze, din punct de vedere constituțional, asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului pentru acest act normativ.
Mai mult, parlamentarii opoziției au susținut că, prin exercitarea de către Guvern a unei competențe, cu nerespectarea cadrului constituțional care o circumstanțiază, s-a încălcat competența Parlamentului de unică autoritate legiuitoare.
„Ca si principiul supremației Constituției, principiul legalității reprezintă un principiu esențial al statului de drept, preeminența legii asigurând ordinea de drept într-un stat democratic”, au mai spus ei în sesizarea către CC.
Totodată, în actul citat se consemnează faptul că actul normativ a fost elaborat și adoptat cu încălcarea rolului consultativ al Consiliului Economic și Social, deoarece în expunerea de motive a Legii pentru modificarea și completarea Legii 53/2003 – Codul Muncii nu este realizată nicio mențiune cu privire la avizul CES.
„Este unanim recunoscut faptul că, deși avizul este consultativ în conținutul său, solicitarea avizului și existența lui sunt obligatorii. Or, în cazul de față, Guvernul nu a obținut avizul, ci doar un răspuns formal prin care se învedera că, la termenul solicitat, Consiliul Economic și Social nu s-a putut întruni legal. În sensul celor învederate s-a pronunțat și literatura de specialitate: «Deși avizul CES este consultativ, legea prevede că avizul va însoți proiectul actului normativ până la adoptare, ceea ce oferă suficiente garanții ca propunerile pertinente ale acestui organism să fie luate în cele din urmă în considerare»”, mai notează actul citat.
Conform articolului 141 din Constituție, „Consiliul Economic și Social este organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înființare, organizare și funcționare”.
Astfel, arată semnatarii sesizării, s-a încălcat articolul 1, alieantul 5, din legea fundamentală, care prevede că, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.
În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă a Codului Muncii, semnatarii arată că, prin ansamblul de măsuri impuse prin actul normativ dedus justiției constituționale ce determină diminuarea protecției asigurate salariaților, statul român se dezice de răspunderea ce îi revine în calitatea sa de stat social privind asigurarea unui anumit nivel de protecție al cetățenilor persoane încadrate în muncă, în raport de angajatorii acestora, care dețin o poziție privilegiată, dominantă din punct de vedere economic.
Prin modificările Legii 53/2003-Codul muncii se glisează de la exercitarea rolului constituțional al statului în materia raporturilor de muncă (rol ce vizează caracterul social, protecția socială, dreptul la muncă, asigurarea unui nivel de trai decent) spre neexercitarea acestui rol.
În acest sens, arată parlamentarii, se impun a fi învederate următoarele norme instituite prin actul normativ încălcat: se instituie forma scrisă a contractului individual de muncă ca o condiție ad validitatem cerută la încheierea unui raport de muncă (art. 16 alin. 1 din Codul muncii astfel cum a fost modificat de Legea supusă analizei constituționale) – este de natură să limiteze posibilitatea salariaților de a proba existența raportului de muncă, cu consecința limitării posibilității acestora de a beneficia de regimul de protecție instituit de legislația muncii (de exemplu: în lipsa formei scrise a contractului individual de muncă salariatul este lipsit de posibilitatea de a solicita instanței de judecată să constate existența unui raport de muncă și să îi acorde posibilitatea de a beneficia de protecție împotriva denunțării unilaterale a acestui contract in afara cazurilor reglementate de legislația muncii, de un număr minim obligatoriu de zile de concediu de odihna, de un salariu ce nu poate fi mai redus decât salariul minim pe economie).
Totodată, arată ei, se majorează durata maximă a perioadei de probă, la sfârșitul sau pe parcursul căreia angajatorul are posibilitatea de a dispune încetarea contractului individual de muncă printr-o notificare scrisă, fără motivare (art. 31 alin. 1 din Codul muncii astfel cum a fost modificat de Legea pentru modificarea și completarea Codului muncii).
„Se acordă angajatorului dreptul de a stabili singur în mod discreționar norma de muncă pentru salariați, fiind eliminată cerința existenței acordului sindicatului ori a reprezentanților salariaților (art. 129 din Codul muncii în forma sa modificată de legea supusă analizei). Practic, angajatorul are posibilitatea de a realiza o exploatare abuzivă a forței de muncă, în scopul maximizării profitului, fără vreo condiționare privitoare la protecția socială a muncii”, mai spun semnatarii sesizării.
Parlamentarii indică faptul că se acordă angajatorului posibilitatea de a respinge cererea salariaților de acordare a unor concedii fără plată pentru formare profesională fără a mai fi necesar acordul sindicatului ori al reprezentanților salariaților (art. 152 alin. 2 din Codul muncii astfel cum a fost modificat prin legea supusă analizei constituționale), precum și că se permite angajatorului să dispună reducerea programului de lucru cu reducerea corespunzătoare a salariului, fără a fi necesar acordul organizației sindicale ori al reprezentanților salariaților, ci doar consultarea pur formală a acestora (art. 52 alin. 1 lit. d din Codul muncii în forma sa modificată de legea analizată).
Potrivit actului citat, în expunerea de motive se susține că actul normativ își propune „în principal flexibilizarea relațiilor de muncă, dinamizarea pieței muncii și armonizarea prevederilor Codului muncii cu Directivele Europene” și că el „vizează să instituie relații de muncă mai flexibile, care să asigure crearea condițiilor pentru dezvoltarea mediului de afaceri, concomitent cu asigurarea nivelului de protecție al salariaților”.
În sesizarea transmisă CC, parlamentarii spun că, în pofida unor prevederi cerute de către reprezentanți ai mediului de afaceri, „este îndoielnic dacă aparenta și scontata flexibilizare și dinamizare a pieței muncii nu va fi urmată, în realitate, și de o instabilitate, atât pe piața muncii cât, mai ales, înăuntrul societăților comerciale, al instituțiilor, precum și de o atitudine de descurajare și de panică pentru salariați, cu efecte negative asupra randamentului și productivității”.
„În aceste condiții, obligația statului de a adopta o serie de măsuri de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor săi condițiile necesare pentru un nivel de trai decent nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită. Admitem faptul ca acest principiu nu exclude de plano posibilitatea statului de a opera schimbări legislative, însă valabilitatea acestui demers este condiționată de menținerea unei balanțe rezonabile între încrederea cetățenilor în cadrul normativ existent și interesele pentru a căror satisfacere operează modificarea acestuia”, spun politicienii, care conchid că prevederile Legii de modificare a Codului muncii apar ca fiind neconstituționale prin încălcarea dispozițiilor articolului 1 alin. (3) din Constituție.
Potrivit articolului citat, România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989 și sunt garantate.
Totodată, semnatarii susțin că sunt încălcate articolele constituționale referitoare la muncă și protecția socială a muncii (art. 41), nivelul de trai (art. 47), dar și cel privind crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții (art. 135 alin. 2, lit. f).
Pe de altă parte, textele modificate din Codul Muncii „sunt de natură să aducă grave atingeri principiului egalității în drepturi a cetățenilor, semnatarii indicând o serie de posibile încălcări constituționale.
„Art. 72 alin. (5) din Legea pentru modificarea și completarea Legii 53/2003 – Codul Muncii: «Prevederile art. 68-712 nu se aplică salariaților din instituțiile publice și autoritățile publice». Art. 95 alin. (2) din Codul muncii astfel cum a fost modificat: «Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primește salariatul utilizatorului, care prestează aceeași muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar». Art. 229 din Codul muncii astfel cum a fost modificat prin legea supusă analizei: «Pe toată durata exercitării mandatului reprezentanții salariaților nu pot fi concediați pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariați»”, se arată în actul citat.
Articolul 16, alin. (1), din Constituție prevede: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”.
Dispozițiile art. 72 alin. (5) din Codul muncii, așa cum a fost modificat, elimină obligația angajatorului de a respecta în cazul salariaților din instituțiile publice și autoritățile publice procedura specială stabilită de „Capitolul V – Încetarea contractului individual de muncă”, „Secțiunea a 5-a – Concedierea colectivă. Informarea, consultarea salariaților si procedura concedierilor colective”, mai arată sursa citată.
„Or această procedură este de natură să asigure protecția salariaților concediați colectiv obligând angajatorul să identifice măsuri alternative concedierii, să se consulte și să informeze sindicatele/reprezentanții salariaților, dar și autoritățile de specialitate (inspectoratul teritorial de muncă și agenția pentru ocuparea și formarea profesională), să respecte o serie de termene ce împiedică o aplicare intempestivă a măsurii concedierii colective, pe cale de consecință, inaplicabilitatea acestei proceduri în cazul salariaților din instituțiile publice și autoritățile publice este de natură să afecteze regimul de protecție specific dreptului muncii, dar și să creeze o discriminare intre salariați pe criteriul «capitalului» utilizat de către angajator (privat versus public)”, argumentează autorii sesizării.
Sesizarea consemnează faptul că se restrâng măsurile de protecție împotriva concedierilor a reprezentanților salariaților/ liderilor sindicali, în sensul că sunt eliminate interdicțiile de concediere a acestora pentru motive ce nu țin de persoana salariatului și pentru necorespundere profesională (art. 223 si art. 229 din Codul muncii astfel cum au fost modificate).
Dacă liderilor sindicali (conform dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Codul Muncii) în timpul mandatului și în termen de doi ani de la încetarea mandatului nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale, reprezentanții salariaților, pe durata exercitării mandatului acestora, pot fi concediați, indiferent de motive, cu excepția motivelor care țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariați.
Sesizarea mai notează că, impunându-se prin art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii 53/2003-Codul muncii ca termen maxim de încheiere a contractelor colective de muncă 31 decembrie 2011 (pentru contractele ce vor fi încheiate începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011), se limitează dreptul la negocieri colective.
Parlamentarii opoziției afirmă că, în virtutea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte”.
Concret, arată parlamentarii, prevederile Legii pentru modificarea și completarea Legii 53/2003-Codul Muncii contravin: dispozițiilor art. 7, 22, 23 pct. 1 și 25 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
„Art. 7: Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declarație și împotriva oricăror provocări la o asemenea discriminare; Art. 22: Orice persoană, în calitatea sa de membru al societății, are dreptul la securitate socială; ea este îndreptățită ca prin efortul național și colaborarea internațională, ținându-se seama de organizarea și resursele fiecărei țări, obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalității sale; Art. 23 pct. 1: Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului; Art. 25 pct. 1: Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență, în urma unor împrejurări independente de voința sa”, mai notează ei.
În susținerea criticii privind modul în care și-a asumat răspunderea Guvernul pe Codul Muncii, parlamentarii indică articolul 36 din Regulamentul ședintelor comune ale Camerei Deputatilor și Senatului, care stabilește în mod imperativ modalitatea de efectuare a votului prin bile.
