Codul de etică APMGR interzice acordarea de beneficii în schimbul prescrierii unui medicament



Oferirea, promisiunea sau acordarea de beneficii în schimbul prescrierii unui medicament sunt interzise, potrivit Codului de Conduită Etica privind promovarea medicamentelor eliberate pe baza de prescripție medicală adoptat de Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).
Potrivit APMGR, Codul de Conduită Etică urmărește să ofere cadrul necesar pentru implementarea standardelor etice de promovare a medicamentelor eliberate pe baza de prescripție medicală și conține un set obligatoriu de principii, reguli de transparență și sancțiuni aplicabile tuturor membrilor Asociației.
Codul interzice oferirea, promisiunea sau acordarea de beneficii în schimbul prescrierii unui medicament și prevede sancțiuni aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor acestuia.
Asumarea, respectarea și implementarea acestui Cod de Etică vor deveni cerințe obligatorii pentru orice companie care dorește să fie membră a APMGR.
„Acest Cod de Conduită conține un set de reguli stricte inspirate atât din normele internaționale, cât și din experiența fiecăreia dintre companiile membre. Practic, prin acest document noi am adunat laolaltă un set de principii, de reguli foarte stricte de transparență și de bună conduită privind promovarea medicamentelor eliberate pe bază de prescripție medicală”, a declarat Dragoș Damian, președintele APMGR.
Potrivit lui Damian, adoptarea acestui Cod de Conduită Etică reprezintă o dovadă în plus a seriozității cu care compania înțelege să își desfășoare activitatea și ilustrează corectitudinea și angajamentul asumat de companiile APMGR pentru piața românească.
„Este, pe de altă parte, și o reflectare a preocupării noastre constante pentru îmbunătățirea condițiilor de pe piață și, nu în cele din urmă, pentru situația pacienților, care trebuie să se afle permanent în centrul preocupărilor tuturor actorilor din sistemul medical”, a mai spus Damian.