Codrul, UE, ciocârliile

Ieri, la 7 mai, Uniunea Europeană a făcut publice un raport de 1.800 de pagini și un semnificativ sondaj privitor la starea naturii și la soarta biodiversității. O primă cifră pare îmbucurătoare: 96% dintre cetățenii intervievați declară că sunt conștienți de responsabilitatea ce revine fiecăruia în protejarea naturii. Simplu, „european” și… ușor de zis, numai că din birou, din tramvai, de la piscină, nu vei putea percepe niciodată adevărata și dramatica stare a lumii animale: mai întâi, fiindcă 70% dintre viețuitoarele pământului trăiesc în păduri și-n arii puțin accesibile (nu-i destul să le zărești făptura fantomatică în străfulgerarea îngăduită de goana mașinii!), și apoi pentru că îți lipsesc datele în virtutea cărora să faci necesara comparație ieri-azi. Doar cine a cutreierat de când se știe codrii și cotloanele blajinei Moldove poate desluși ceva mai concret semnele intrării într-a șasea perioadă de extincție globală din istoria Terrei (extincție = stingere, slăbire, dispariție).
Efectele în spațiul românesc nu sar în ochi, nu-i un proces exploziv, ca pe vremea dispariției Tyrannosaurusului Rex, ci o stingere lentă, și, din păcate, implacabilă, profilată pe starea generală a planetei, unde „episodul curent de extincție în masă a evoluat dincolo de ceea ce cred majoritatea”. Mor, în primul rând, insectele: numărul lor total scade cu 2,3% pe an, ceea ce înseamnă că „în zece ani vor fi cu un sfert mai puține, în 50 de ani vor fi jumătate, în 100 de ani nu vor mai fi deloc.” Ei și ce mare tragedie dacă mor muștele, bărzăunii și țânțarii? Este și chiar mare: împuținându-se insectele (chimizarea, poluarea, pesticidele etc.), scade proporțional producția agricolă dependentă de polenizare, dispare parte însemnată din hrana păsărilor și a altor specii, la rândul lor periclitate. Orice știrbitură în lanțul trofic înfiripat de milenii produce consecințe cu efect de domino, ajungându-se până unde te aștepți mai puțin: 67% dintre speciile considerate periclitate și 99,9% dintre cele extrem de periclitate urmează pur și simplu să dispară în circa 100 de ani. Nu-i de mirare: circa 50% dintre speciile animale prezente cândva pe Terra nu mai există! A fost și este de vină, totdeauna, omul.
În primul rând prin distrugerea habitatului natural, între 30 și 50% deja nu mai are destinația inițială. Motiv pentru care, dacă se continuă în același ritm, 886 de specii de amfibieni, 436 de specii de păsări și 376 de specii de mamifere sunt primejduite de dispariție. În ultimii 30 de ani s-au tăiat din pădurea amazoniană (unde viețuiesc 80% dintre toate speciile lumii!) circa 750.000 de km pătrați – de două ori suprafața Italiei! În fiecare minut se defrișează o porțiune echivalentă cu întinderea a șase terenuri de fotbal! Cu ritmurile actuale, în circa un secol, pădurea tropicală este sortită să dispară! Cum stau lucrurile la noi? Avem 24% suprafață împădurită, față de 42% media europeană, iar 50% din lemnul tăiat în România a provenit, între 2008-2018, din defrișări ilegale – unele, cum ar fi cele din Parcul Național Munții Apuseni, vizibile din satelit! Sigur, cel mai simplu pare a fi luarea deciziei hotărâte de stopare totală a tăierilor de arbori – ceea ce unele țări au făcut-o de mult (și importă lemn… din România!). Deocamdată imposibil, din pricina unor rațiuni industriale, financiare, umane.
Dar nu-i nicicum de stăvilit hoția din pădurile noastre? Una-i să furi o poșetă ori un telefon mobil, și alta-i să trambalezi pe șosele ditamai camioanele și remorcile vârfuite cu bușteni! Dacă pădurarii nu văd, cum de scapă ditamai transportul ilicit atenției polițiștilor, jandarmilor, primarilor, ba chiar și „societății civile”, foarte atentă și vocală altfel? Nu suntem în Amazonia cea pustie, doar un naiv poate crede că astfel de transporturi n-au și o consistentă binecuvântare locală!
În aceeași chestiune a prezervării diversității aflate în mare cumpănă, nu poate fi exclusă din discuție și practicarea vânătorii. Nu-s basme, am poze și martori: la o singură „bătaie”, am împușcat cândva 16 iepuri, de mi se terminaseră cartușele. Acum, doi șoldani pe tot sezonul e mare performanță! Nu mai trag cu pușca, trag doar… cu ochiul și văd ceea ce nu pot să cred: am rămas singura țară din UE care nu numai că îngăduie vânarea ciocârliilor (!!), dar cifra recoltării s-a dublat în ultimii ani, ajungând de la 300.000, la 683.000! Ciocârlii! Vin italienii și împușcă-n voia cea bună minunata păsăruică-simbol, care-n țara lor e protejată de lege! Are carne cât o nucă, da-i vorba despre satisfacția „sportivă” a tirului la zbor, pe care ar putea-o avea și-n poligon, numai că de ești bărbat, te duci la vânătoare! Vameșii maghiari (nu ai noștri!) au găsit în portbagajul unor vânători italieni întorși din România nu mai puțin de 1.735 de ciocârlii!! Iar în documentul UE de ieri se vorbește despre „directivele UE privind păsările și habitatele, care constituie coloana vertebrală a politicii UE de protejare a naturii”! O fi, că, altfel, nu s-ar povesti.