Mijlocașul echipei US Palermo, Paul Codrea, ar putea fi cedat la formația FC Parma în schimbul brazilianului Fabio Simplicio, a anunțat, marți, agenția Goalcity.
În afara lui Codrea, gruparea siciliană mai este dispusă să plătească și trei milioane de euro pentru transferul mijlocașului brazilian. Directorul sportiv al Parmei, Oreste Cinquini, a precizat că nici o ofertă sub opt milioane de euro nu va fi luată în considerare.