Cod roșu la transferuri

Cei mai deștepți dintre filosofii fotbalului românesc, precum Mitică, Pinalti ori Gigi, au spus de multe ori și în varii situații că fotbalul e ca viața. Iar viața întregii populații a României este sub semnul codului roșu în toate domeniile, de la meteo până la politică. Iată de ce fotbalul, această oglindă a vieții, pare și el cuprins în integralitatea sa de codul roșu, cel puțin în privința transferurilor. Vă amintiți, boieri dumneavoastră, de vremurile oarecum de aur, din anii trecuți, când eram de-a dreptul sufocați, în ciuda temperaturilor tot scăzute, de preconizate transferuri în ambele sensuri, de zeci și sute de nume care erau așteptate să populeze echipele noastre, și de încă mai multe care erau ca și sigure la export, unde se băteau alde Inter, Arsenal, Lyon și măcar Werder, dacă nu chiar Bayern, spre a-și întări loturile cu tinere speranțe românești? Aaa, că în loc de astea ajungeau, care ajungeau, pe la Nijmegen, Lvov, maximum la Ludogorets, e cu totul altă poveste. Iar la noi, când ne pricopseam cu un Piovacari sau Hamroun era deja lucru mare, restul fiind toți împiedicații Portugaliei sau, mai rău, ai Namibiei. Totuși, prin comparație cu anul ăsta, era totuși măcar ceva animație, chiar dacă doar verbală. Aveam despre ce discuta și comenta. Acum, singurele transferuri care par a se mai face sunt doar cele ale jucătorilor Astrei la Steaua. Ale ălora care încă n-au ajuns deja acolo, zic. Iar când unul dintre virtualii transferabili zice că preferă China în locul chinului de la Steaua, avem deja un eveniment! De fapt, în acest sezon de transferări se vorbește mai mult despre ce nu se realizează: Șumi nu mai pleacă în haiducie la turci pe motiv de atentate, tot el nici în Egipt, că nu și-ar mai primi banii de la Nicolae (de parcă, dacă rămâne, ar vedea vreun leu!), Răzvan Marin nu se duce la Steaua, și nici Ivan la Juventus. Ați văzut cum e cu codul roșu: șosele și aeroporturi închise, lumea e rugată să stea acasă. Cum adică fotbalul nu-i oglinda vieții!?