Certați cu ordinea

Cod roșu după ieșirile la grătare



Cei care nu vor strânge gunoaiele în urma lor riscă amenzi între 200 și 2.000 de lei
Cei care nu vor strânge gunoaiele în urma lor riscă amenzi între 200 și 2.000 de lei

După un weekend cu soare, zonele verzi ale Sucevei arătă jalnic. Sucevenii au dovedit încă o dată că știu să se distreze și să profite din plin de vremea cu soare, dar n-au învățat încă să strângă mizeria rămasă în urma lor.
Resturi alimentare, sticle, pahare, farfurii și pungi de plastic, cutii de aluminiu și hârtii. Asta am găsit în urma sucevenilor care au preferat să-și petreacă sfârșitul săptămânii la aer liber în zona Mănăstirii Zamcă și a pădurii Șcheia.
Chiar dacă petrec câteva ore în jurul grătarelor și se distrează cu muzica ce sparge boxele din mașini, amatorii de „iarbă verde” nu găsesc câteva minute pentru a strânge gunoaiele și deșeurile rămase în urma lor.
Așa se face că pădurile din preajma Sucevei s-au colorat nu doar în verde, ci și în roșu, albastru și mov de la pungile sau sticlele de bere lăsate la întâmplare. Chiar dacă lângă Zamca există tomberoane, cei care au petrecut acolo au uitat regulile bunului-simț și nu s-au obosit măcar să strângă resturile grămadă și să le ducă la tomberon. Situația e și mai jalnică în pădurea din zona Șcheia, unde petrecăreții au lăsat deșeurile chiar în mijlocul drumului și în pârâiașul de alături.
„Responsabilitatea primăriei este să amenajeze cu echipament minim zonele respective, pentru ca cei care vin la grătar să aibă unde arunca deșeurile. Nu e responsabilitatea noastră de a face controale, putem doar sesiza aceste cazuri și participa împreună cu Garda Regională de Mediu la efectuarea controalelor”, a declarat Constantin Proboteanu, directorul Agenției de Protecția Mediului Suceava.
Amenzi de până la 2.000 de lei
La rândul său, Constantin Huțupaș, comisarul șef al Gărzii Regionale de Mediu, a precizat că instituția își va începe mai intens activitatea după 1 mai, când numărul celor care vor merge la grătare va crește.
„În perioada de grătare se fac patrulări în fiecare weekend în zonele din oraș. Deocamdată, nu am făcut nici un control pentru că nu era destul de cald”, a precizat Huțupaș.
Dacă nu există spații amenajate special pentru grătare, iar legea bunului-simț nu funcționează, ultima soluție ar fi amenzile. „Cei care nu vor strânge deșeurile în urma lor riscă o amendă între 200 și 2.000 de lei”, a mai adăugat Constantin Huțupaș.



Recomandări

APMR și ASFOR își unesc forțele într-un parteneriat strategic pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului
Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului