Cod portocaliu de ploi abundente, grindină și vijelii, timp de două zile

Cod portocaliu de ploi abundente, grindină și vijelii, timp de două zile
Cod portocaliu de ploi abundente, grindină și vijelii, timp de două zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi două atenționări meteorologice, dintre care una de tip cod galben și alta de tip cod portocaliu, care vizează 18 județe, inclusiv Suceava, pentru o perioadă de două zile.
Alerta de tip cod galben, care vizează mai bine de jumătate de țară, începe joi la ora 12.00 și durează până sâmbătă, ora 10.00.
În zona Munților Banatului, a Carpaților Meridionali și Orientali, în Oltenia și local în Muntenia, Transilvania și nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial.
Cantitățile de apă vor depăși 25 – 35 litri pe metru pătrat și pe arii restrânse 40 litri pe metru pătrat.
Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe suprafețe mai mici și pentru intervale scurte.
Alerta de tip cod portocaliu intră în vigoare joi, ora 16.00 și expiră vineri la ora 21.00. În intervalul menționat, în județele Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba și Bacău, vor fi perioade cu ploi abundente și în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…70 l/mp.
La altitudini de peste 2000 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70…90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali.

Recomandări

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Coduri galbene de vânt puternic, zăpadă și ninsori viscolite, valabile în județul Suceava în perioada 26 – 29 decembrie

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție