Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a anunțat că pe afluenții râurilor Suceava, Moldova și Bistrița a fost instituită o avertizare de cod portocaliu. Florin Sinescu a precizat că din cauza gradului de instabilitate accentuat, cu precipitații sub formă de aversă și caracter torențial, avertizarea a fost instituită începând de ieri, de la ora 20:00 și este valabilă până în cursul zilei de astăzi, până la ora 16:00.
Prefectul a ținut să mai precizeze că tot până sâmbătă, la ora 10:00, este valabilă avertizarea hidrografică de cod galben pe râurile Suceava, Moldova și Bistrița.
„Deoarece aceste fenomene se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe afluenții de grad inferior, au fost atenționate comitetele locale pentru situații de urgență, să acționeze în zonele de confluență a afluenților și totodată în zona podurilor și podețelor de pe acești afluenți. Trebuie luate măsuri de îndepărtare cât mai urgentă a resturilor vegetale sau deșeuri, pentru a se putea asigura o secțiune de scurgere a apei”, a spus Florin Sinescu. El a mai adăugat că în cursul zilei de ieri, la toate cele 35 de posturi hidrometrice din județ, nivelurile principalelor râuri erau sunt sub cota de atenție, însă sunt prognozate creșteri în perioada următoare.