Meteorologii au emis o atenționare cod galben pentru București și 30 de județe, unde începând din noaptea de marți spre miercuri și până joi seara va ninge abundent, iar în unele zone vântul va avea intensificări cu viteze de până la 70 de kilometri la oră, viscolind zăpada.
Potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), din 25 ianuarie, ora 2.00 și până în 26 ianuarie, ora 18.00, vremea se va înrăutăți în sudul și estul țării și în zona Carpaților Meridionali și Orientali.
„În aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zăpada depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări susținute, cu viteze ce vor depăși la rafală 60…70 km/h, în special în județele din sud-estul țării, unde va fi viscol”, potrivit ANM.
În Dobrogea și în sudul și estul Munteniei, în prima parte a intervalului precipitațiile vor fi mixte și se va produce polei.
Meteorologii menționează că înecpând de joi seara vremea va deveni geroasă, îndeosebi noaptea și dimineața, mai ales în estul, sudul și centrul țării.
Codul galben de ninsori și viscol a fost emis pentru București și județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Suceava, Botoșami, Covasna, Harghita și parțial pentru Sibiu și Brașov.