Fustă. Vom asista, oare, la dispariția acestui articol vestimentar ce definește – între atâtea alte semne și simboluri specifice – femeia, feminitatea? O fierbinte – cum altfel? – dezbatere tematică s-a desfășurat (de ce nu mă mir?) în Franța. Participau doamne politiciene de rang înalt („când vorbesc în Parlament, renunț la fustă, pentru a fi scutită de remarcile acide ale masculilor frustrați, evident că toți… din Opoziție!”), dar și eseiști, sociologi, haut couture-iști. La aproape 50 de ani după „explozia” minijupei, se pare că asexuatul pantalon își ia o revanșă istorică. De fapt, nădragii sunt cu mult mai sexy (de vreme ce ei relevă mai bine frumusețea unui trup feminin frumos proporționat, ale cărui eventuale imperfecțiuni, o fustă bine croită… nu le-ar putea mai bine masca). Sondajele relevă că și liceencele preferă pantalonii, de vreme ce „colegii ne insultă, umilesc, încearcă să ne pipăie…”. Vai de mine, dar unde-s adolescenții de odinioară, care se îmbujorau la vederea unui genunchi evadat de sub tiv, identificând Paradisul cu norocul de a putea arunca o privire sub fustița colegei de bancă?…Adolescentele mărturisesc că preferă soluția de compromis reprezentată de pantalonii scurți – shorts – care le pun în evidență calitățile, dar le dau și siguranță, prin curea și nasturi…Speculând deruta, anumite asociații – cum ar fi Fuste pentru Bărbați –, dar și celebri creatori de modă propun, dimpotrivă, „universalizarea, bisexualizarea fustei”: între ei designeri precum M. Jacob ori J.P. Gaultier, care, pornind de la kilt-ul scoțian, ne invită să descoperim „plăcerea mângâierii brizei de-a lungul picioarelor bărbătești, păroase”…Măi, să fie…Mă abțin de la acest vot. Inclusiv din pricină că mi-am amintit gluma relevând uimirea unui turist care, văzând într-un pub rustic scoțian un singur bărbat ce nu purta tradiționalul kilt, ci pantaloni, a primit următoarea explicație, șoptită discret: – Ăsta e…homosexual!
Adam și Eva. ”Tu ai o frunză mult mai mare ca a mea/Ce îți ascunde ce pe-atunci ți-amirosea,/Încât încerc în inimă și-n suflet/Să îmi închipui locul sfânt și umed/Cu stalagmite și cu stalactite/Ce-n beciuri infinite mă înghite,/Cu trepte coborând abrupt în pântec/De unde clipocind se-aude-un cântec/Și sunt nisipuri de păstrat, portocalii,/Morcovi ce-s noduroși și încă vii,/Sticle străvechi în care zace vinul/Dintr-un pahar mai parfumat și decât crinul,/Licheni albaștri mucilaginoși/Lin prelingându-se pe cracii albi în jos,/De parcă te-ar buși deodat-azurul/Căruia numai tu îi știi murmurul…” (Emil Brumaru).
Adormită. ” Adormită pe plocate/ te-ai trezit pe jumătate/ Și ți-e frică, și sfială/Că te prinde ziua, goală.//Nu poți iute să-ți ascunzi/Sânii albi, abia rotunzi,/Nici păianjenul din plasa/Cu trei colțuri, ca mătasa.// Haide, nu-ți fie rușine/Că se uită mult la tine/Vărul soare, din livede,/A orbit…și nu te vede.” (T. Arghezi). P.S. Cred că această poezie – dedicată de poet nevestei, iubitei lui Paraschiva, femeia din Buneștii Sucevei, este una dintre cele mai tandre poezii de dragoste din cele care s-au scris în literatura română. (y compris, uite…super-erotice…pentru cei/cele care știu să desfacă ”păienjenișul” de simboluri. Cel ”cu trei colțuri, ca mătasa”). Poetul nu a putut să supraviețuiască mult Paraschivei lui dragi.
Paradox. „Ani de zile se vorbește fetei despre pudoare ca de o lege sfântă. Pe urmă, într-o bună zi e vârâtă în pat cu un bărbat: educație și căsătorie!” (E. Rey). La pețit. Într-o fază mai avansată a tratativelor dintre părinții băiatului și ai fetei (tinerii neavând nici un cuvânt de spus), viitoarele cuscre glumesc între ele printr-un joc de cuvinte. Astfel, mama băiatului întreabă râzând: ”-Loviște-n pârțoviște?” (Oare se vor potrivi copiii noștri la pat?). Iar mama fetei răspunde: -Se lovala-n pârțovala! (Adică…răspuns afirmativ.) Notă: În vechiul grai dornean verbul „a se lovi” însemna „a se potrivi”(ex. o pereche de cai „se lovesc”, adică se potrivesc la căruță împreună, sau o pereche de boi „se lovesc” între ei; un bărbat cu o femeie, dacă „se lovesc” între ei, în vorbă, caracter, concepții de viață, iuțeală la muncă, vor avea o căsnicie fericită. Această „loveală” era apreciată de părinți, în funcție de avere, bunul renume în colectivitate a înaintașilor, etc. Cât privește subst. ”pârț”, acesta desemna porțiunea anatomică a trupului uman dintre organele sexuale și anus. (Altfel spus: și-or găsi ei, mirii, calea spre satisfacție, inclusiv sexuală…Bine că ne-am înțeles noi, între cuscri!) (Gheorghe Pața.).
Spirit (tradițional). ”Oricine a avut prilejul să vie în mijlocul sătenilor, să asculte glumele și ironiile lor, a putut vedea cu prisosință excepționala istețime de spirit a poporului românesc, inteligent, pătrunzător, zeflemist și necruțător cu prostia omenească. Sarcasmul lui fin, natural, sănătos, svârlit în forme lapidare, uimește și stârnește admirația tuturor. Redăm mai jos un exemplu de dibăcie în a persifla pe un soț nătâng, mințit de nevasta lui isteață și spirituală, care se blestemă astfel, răspunzând dojenilor lui:- Doamne, Doamne! Ia-mi moartea mea și zilele bărbatului,/Să rămân văduvă săracă, Cu doi boi și-o vacă./ Să fac pita cât mălaiul,/ S’o mănânc goală, cu lapte /Și cu două ouă coapte.” El: Bine, măi muiere, de ce te blestemi așa, a pietre seci?/ Ea: – Cum să nu mă blestem mă,/ Cum să nu mă blestem,/ Dacă tu bani n’ai făcut, /Birul nu ți l-ai plătit, /Și eu sunt silită să-mi dau trupul chinului,/Pe mâna străinului,/ Să-ți fac banii birului?” (Auzită de la venerabilul învățător pensionar Grigore Constantinescu-Morunglav, Caracal). (Veselia, 1941).
Tineret. „ Fugiți de femeile tinere! Femeia de cincizeci de ani va face totul pentru voi, cea de douăzeci de ani, nimic. Aceasta vrea toată viața voastră, cealaltă nu vă va cere decât o clipă, o atenție. Zeflemisiți pe femeile tinere, luați în glumă ceea ce spun, ele nu sunt în stare să aibă un gând serios.” (Balzac). Trup. Orice femeie își măsoară îmbătrânirea după interesul sau lipsa de interes manifestate de bărbați față de trupul ei. (Milan Kundera).
Teamă. „Femeile care iubesc se tem totdeauna că nu sunt iubite; femeile care nu iubesc sunt totdeauna măgulite că sunt iubite.” (Desnoyers).
Alegeri. „O femeie alege mai ușor între doi bărbați, decât un bărbat între două femei, căci femeia, dacă nu se poate hotărî îi alege pe amândoi.” (Anonim).