Cockteil. Cu amor, umor și… poezie. Stanislaw Jerzy Lecz

Viața. ”De -ar fi viața de vânzare,/aș păstra la purtător/trupul meu de lup de mare,/ dar i-aș pune alt motor;/cu o inimă nebună/să se țină de prostii,/iar atunci când se consumă/ să o trec pe baterii./De-ar fi viața de vânzare/eu mi-aș vinde anii mei/și-aș păstra în buzunare/ doar pe primii 23./Mi-aș lua iar lodenul verde/de-acum 35 de ani,/ani ce nu mi i-aș mai pierde/să-i aștept pe-americani./De-ar fi viața de vânzare/ce-aș mai bea cu toți ai mei/zeci de lăzi de corăbioare/Murfatlar de 12 lei./Și pe mama mea săracă/Ce-a crescut un vagabond,/Aș plăti-o să mă facă/Încă-o dată, dar… mai blond./Hai prieteni, hai in piață,/că azi nu mă uit la bani;/să vă cumpăr câte-o viată,/să fac cinste la golani./Să încingem cheful mare,/haideți toți la masa mea/dacă viața-i de vânzare,/sa ne batem joc de ea!/Toamna a venit, piesa s-a sfârșit,/Ieși din scena acum, paiață,/Teatrul este gol, viața e un rol,/Fir-ar mama ei de viață!” (Jean Constantin, 1927 – 2010).
Don Juan. (moldav). „Deși avea faima de donjuan al Iașilor – sau poate tocmai pentru că știa prea bine cum pot fi seduse femeile măritate – Lascăr Bogdan era foarte gelos pe frumoasa lui soție, Smaranda, născută Balș (soră cu Toderiță Balș, viitorul caimacan al Moldovei, de la 1856). Fiind posesoarea unui splendid păr bălai, lung și bogat, prevăzătorul soț recurgea la o metodă eficace pentru a-și asigura liniștea somnului și „onoarea de familist”. Noaptea, învălătucea împrejurul brațului său una din cozile ei pentru ca ea să nu poată pleca de lângă el fără știrea lui. N-au dus multă vreme casă împreună și s-au despărțit. Același personaj se împăuna – înveșmântat în luxoasa-i uniformă de polcovnic (ofițer de miliție) – cu multe aventuri amoroase petrecute în alcovul domnițelor măritate cu boieri ruginiți. Pentru a-și savura în tihnă și siguranță escapadele amoroase cu soția marelui vistiernic – ca să vedeți că, fie și pentru doamne, iubirea e mai de preț decât banii!? (n.a.) – Lascăr înșira gorniștii garnizoanei pe tot traseul de la vistierie la casa amantei sale. Și, dacă soțul înșelat – care era tare bănuitor și zuliar (gelos) – pornea spre cuibul conjugal cu intenția vădită de a-și surprinde rivalul în flagrant, soldații suflau din răsputeri în trompete și dădeau semnalul… de plecare.” (Adrian-Silvian Ionescu).
”Ochiul boului”. ”Păcat că floarea ce cu lux se-mbracă/Are un nume cam de mahala!/Dar ochii boilor de-ar fi așa,/Chiar și-o marchiz-ar vrea să fie vacă!”. (George Ranetti, 1875-1928).
Nina Cassian. “Eu nu sunt o amantă, o culcăreață, eu sunt o iubeață…ceea ce e cu totul altceva”. Pe 27 noiembrie 2024 s-a împlinit suta de ani de când s-a născut poeta Nina Cassian. Nina a fost nu doar poetă, ci și muziciană, prozatoare, publicistă, desenatoare și traducătoare de excepție. Ispita. ”Îți făgăduiesc să te fac mai viu decât ai fost vreodată./Pentru prima oară îți vei vedea porii deschizându-se/ca niște boturi de pești și-ți vei putea asculta/rumoarea sângelui în galerii/și vei simți lumina lunecându-ți pe cornee/ca trena unei rochii; pentru prima oară/vei înregistra înțepătura gravitației/ca un spin în călcâiul tău,/și omoplații te vor durea de imperativul aripilor./Îți făgăduiesc să te fac atât de viu, încât/căderea prafului pe mobile să te asurzească,/să-ți simți sprâncenele ca pe două răni în formare/și amintirile tale să-ți pară că-ncep/de la facerea lumii.” (Din volumul Spectacol în aer liber – o altă monografie a dragostei, Editura Albatros, 1961).
Stanisław Jerzy Lec. Provenit dintr-o familie bogată de evrei, Stanisław Jerzy Lec a studiat la Lemberg, apoi la Viena, unde a obținut o diplomă de drept în 1933. Notoriu pro-sovietic în tinerețea sa, a scris la reviste de stânga și chiar a pledat în 1939 pentru anexarea estului Poloniei către Uniunea Sovietică. În timpul ocupației germane, s-a alăturat, totuși, rezistenței poloneze. În 1941, a fost internat într-un lagăr de concentrare și condamnat la moarte, dar a reușit să evadeze, purtând o uniformă germană. S-a stabilit în Israel în 1950, dar s-a întors doi ani mai târziu în Polonia comunistă, unde scrierile sale nu au fost publicate de regim, în ciuda marii sale popularități. Din eseurile lui Stanislaw Jerzy Lecz (premiat de ONU): Presă. Fereastra spre lume poate fi, azi, lesne acoperită cu un ziar. Bine. Toți vă vor binele. Nu-i lăsați să vi-l ia! Parvenitism. În centrul orașului, până și maidanezul latră ”metropolitan”. Grafomani. Sfat adresat scriitorilor prea grăbiți: uneori e bine să te oprești din scris. Pentru unii… chiar înainte de a începe. Dictatori. Istoria ne-a dovedit-o: analfabeții se văd nevoiți de a… dicta! Ramolisment. Ramolindu-se, semnul exclamării devine, treptat, comod… semn de întrebare. Fân. Pentru cabaline și pentru îndrăgostiți, fânul miroase total diferit. Basme. Nu credeți în basme! Au fost – cândva – adevărate!
Gând. ”Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le/ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre/sentimente, dragostele noastre, patemile noastre,/urile și adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, la/capătul vieții noastre, ce-am lăsa în afară?/Bănuiesc că putem lăsa niște sentimente. Mai/puțin de ură, întrucâtva de patemi dar… de dragoste mai ales.” (Nichita Stănescu).
Deveniri. „Cel mai falnic arbore s-a născut dintr-o minusculă sămânță. Un turn de nouă etaje a pornit dintr-un pumn de țărână.” (Lao Tse).
Inutilități. „Există oameni care au o bibliotecă așa cum eunucii au un harem. Se laudă cu asta… dar o frecventează rar” (V. Hugo).
Veste bună. O persoană este la spital. Vine doctorul și-i spune: – Am două vești: una bună și una rea. La care pacientul întreabă: – Care-i cea rea? – Trebuie să vă amputăm ambele picioare. – Și cea bună? – Pacientul din patul de alături vrea să vă cumpere pantofii.
Berlin, 1945. Din cartea citată, precum și din alte surse, voi selecta doar câteva din groaznicele abuzuri comise asupra fetelor și femeilor germane. Numărul nemțoaicelor violate de sovietici, spun surse medicale, a fost numai în Berlin între 95.000 și 130.000, din care peste 10.000 au murit, cele mai multe prin sinucidere. Rata mortalității a fost, însă, cu mult mai mare în rândul celor aproape 2 milioane de femei abuzate în tot cursul înaintării armatelor spre capitală, în estul Prusiei, Pomerania și Silezia. Spioana sovietică Schulze-Boysen, capturată și repudiată de tovarășii ei, a fost violată „de 23 de soldați, unul după altul”. Părinții își ascundeau fiicele prin poduri și subsoluri, dar tot ei erau dispuși să-și trădeze vecinii, spre a-și salva propriile progenituri. O mamă îi conducea pe ruși spre alte ascunzători cu fete și femei din cartier, un colocatar îi striga fetei scoase cu forța din subsol de trei soldați beți: „Du-te cu ei, pentru numele lui Dumnezeu! Ne bagi pe toți în belea”. Multe femei au luat boli venerice, iar penicilina a devenit cel mai căutat produs pe piața neagră. (Antony Beevor, Berlin – Căderea, 1945).