Cockteil… cu amor, umor și poezie. Șpriț

Normalitate(conjugală). Un tip căsătorit pleacă, discret, cu amanta la munte. – Iubito, ține tu, repede, rucsacul ăsta greu, că zăresc în fața cabanei un coleg de serviciu. – Vrei să creadă colegul că nu mă cunoști? – Nu, dimpotrivă! Vreau să creadă că ești nevastă-mea! Hai să ne comportăm normal, ca soț și soție!
Ochi (de soacră). Un tânăr ajunge emoționat acasă și o anunță pe maică-sa că e foarte îndrăgostit și că se însoară, dar ca să fie prezentările mai elocvente pentru alegerea lui inspirată, va aduce acasă trei fete foarte frumoase și îi va cere maică-sii să ghicească care e aleasa inimii lui. După câteva minute de la ”vizionare”, la o cafeluță, mama zice: – Aleasa ta este fata aceea din mijloc. La care fiul, surprins, întreabă: – Cum de ai ghicit? Mama răspunde: – Păi.. de fata asta… nu-mi place mie! Doar ție.
Eșec.„Vedeți, omenirea a reușit să trimită un bărbat, ba mai mulți… pe Lună, dar nu va reuși niciodată să trimită nici un bărbat pe Martina Navratilova”. (cunoscută ca o lesbiană – n.a.) (Roy Brown)
Femele.„Femelele păsărilor de pradă – pe care eu le dresez, de ani de zile, pentru folosința vânătorească a Seniorului meu – sunt nu doar mai mari, ci și mai puternice, mai curajoase, mai îndemânatice, aș zice chiar că sunt mai deștepte decât masculii lor…” (Tardiff, Traite de fauconnerie, sec. XVII)
Femei.„Aveam 50 de ani și nu mă mai culcasem cu o femeie de 4 ani. Nu aveam nicio prietenă. Mă uitam după femei pe stradă sau oriunde le vedeam, dar le priveam fără vreo dorință și cu un sentiment al inutilității. Mă masturbam în mod regulat, dar ideea de a avea o relație cu o femeie – chiar și fără implicații sexuale – îmi depășea imaginația.” (Charles Bukowski, Femei)
Love (!?).„Azi am primit două SMS-uri de la prietena mea. Primul, ca să-mi spună că totul s-a terminat între noi doi… Al doilea, ca să mă anunțe că – scuze! – ea greșise adresa, destinatarul (semnat de un internaut oarecare).” (Pascal Bruckner, Paradoxul iubirii, Ed. Trei, 2015)
Ofertă.„Tânără, de 35 de ani, heterosexuală, frumoasă, nemăritată, dr. în filosofie… caut un bărbat inteligent… pentru momente plăcute, discuție, prietenie etc. Indispensabil: candidatul să fie ori impotent, ori… chiar homo! Nu-mi trebuie unul care să înceapă să mă pipăie, pe sub fustă!” (postare anonimă, pe Internet, citată de Pascal Bruckner în cartea lui, Paradoxul iubirii, Ed. Trei, 2015) P.S. Ce să mai zic…? Așa o fi iubirea modernă. Pe felii…
Femei (de evitat). Nu-mi dau eu cu părerea, liniștiți-vă, e doar o listă pe care am găsit-o mai demult în Kama Sutra, cu femeile care trebuie evitate când vine vorba de căsătorie. Mie mi s-a părut amuzantă: femeile cu un nume care sună urât; femeile cu fruntea proeminentă; femeile cu forme de băiat; femeile care nu iubesc curățenia; femeile chele; femeile cu pulpele turtite; femeile cu nas de om deprimat ori cu nările în sus… Dacă vă regăsiți, îmi pare rău. Numai să nu mă întrebați de ce citesc Kama Sutra…” (Nicoleta Dabija, 2019)
Mâncare.(Scuze, dar traducerea ar știrbi din „savoare”). „Le Chateaubriand est un filet tellement exquis qu’il a donné son nom à un grand écrivain.” (Henri Rochefort)
Șpriț.Imperiul Habsburgic ne-a adus, printre altele, șprițul. Pare incredibil, dar faimosul amestec de vin și apă nu este invenție românească și nici măcar balcanică, ci pur austriacă. S-ar părea că soldații austrieci, în timp ce ocupaseră o parte din Italia, neobișnuiți cu tăria vinului italian, obișnuiau să-l boteze cu puțină apă proaspătă, inventând astfel spritzen-ul. Bineînțeles că există o adevărată istorie a filozofiei șprițului, cu mai multe teorii. Astfel, maghiarii susțin că ei au fost cei care au preparat primul șpriț, la data de 5 octombrie 1842, când un viticultor ungur a invitat la un pahar de vin un inginer ungur, care tocmai inventase o mașină de făcut sifon, și un poet ungur pregătit să scrie un poem despre șpriț. Cei trei au făcut pentru prima oară în istoria omenirii combinația dintre vin și sifon, botezându-l fröccs. Totul s-a încheiat cu o băută zdravănă, la capătul căreia poetul s-a achitat și el de obligație, scriind pentru posteritate și istorie poemul ”A vinului perlă ce urcă”… Balcanicii, dușmanii Imperiului Austro-Ungar, dar iubitorii șprițului, susțin că de fapt șprițul coboară încă din antichitate, când apa era amestecată cu vin, într-un raport precis de 3 la 1, pe vremea lui Alexandru Macedon. (apa cu duh)
Moșnegi.”Doi moșnegi, uitați de vreme, într-o zi se întâlnesc. / – Ce mai faci măi moș Ioane? Mândrele te mai iubesc? / – Ce să fac, măi Petre dragă, lupt cu bătrânețea grea, / Dar am cunoscut o tipă și m-a invitat la ea. / Moș Petrică înlemnește și ridică din sprâncene: / – Mă Ioane, vezi de treabă, sau ai fluturi în izmene! / Și te-ai dus? Făcut-ai treabă? Povestește cum a fost? / Băgat-ai lemnele în sobă, sau ai mers fără vre-un rost? / – Cum să fie? A fost bine. La primul parcă zburam, / A fost ca în tinerețe, pe dealuri când alergam. / La al doilea, cu lupte și dureri pe la genunchi, / Ce să-i faci, că bătrânețea îți mai dă câte un junghi. / – Ioane, ai luat ceva, zise Petre intrigat. / Nu am luat nimic, măi Petre, să nu-mi fie cu păcat. / – Ioane mi-e greu a crede, poți să zici tu tot ce vrei, / Dar nu ești ca-n tinerețe să reziști până la trei. / – La trei am zis că-mi dau duhul, zice Ion cu supărare, / Mă țineam de toate alea, ce dureri aveam de șale! / Petrică nu scoate-o vorbă doar mustața răsucește: / – Zi, Ioane, ce-ai luat de lupți așa vitejește? / – N-am luat nimic, măi Petre, dar dorința era mare. / – Și eu am dorinți Ioane, dar nu se mai face tare. / – Măi, Petrică, ți-e de șagă și gândești doar la păcat, / Ea stă la etajul patru și liftul era stricat…” (Ion Pribeagu)
Nebunie.„Nu-ți face griji dacă oamenii cred că ești nebun. Ești nebun? Ok. Ai acel tip de amețitoare (in)sănătate care îi lasă pe oameni să viseze în afara regulilor strice, și să devină – în final – ceea ce sunt destinați să fie.” (Jennifer Elisabeth)
Salvare.„Rien ne sert a courir… il faut partir a point!” (La Fontaine, Le lievre et la tortue)
Dominație.„Dominația stă în condiția generală a omenirii. O femeie, când face dragoste, nu mai este prim-ministru, nici dacă o cheamă Margaret Thatcher. Femeia nu va ajunge niciodată să fie altceva decât victima acestui fundamental și superb act, care este sexualitatea. Ea știe că este victimă și se supune. Întregul comportament al femeii decurge și este format de acesta. Și nu cred că o femeie normală și deșteaptă ar vrea să fie altfel.” (Al. Paleologu)
Salam.Cititorii mai vârstnici își amintesc, cred, de jinduitul – înainte de 1989 – salam de Sibiu. Se obținea cu ”pile”, fiind o specialitate (alături de cutiile ovale cu șuncă ”ham”, de pildă) foarte apreciată la export. Unul dintre cele mai cunoscute produse românești are o istorie de peste un secol. Inventat în anii 1800, acest salam nu este însă originar din Sibiu. Dar cum, de ce a ajuns să aibă acest nume, care sunt regulile ce trebuie respectate pentru prepararea lui și cine are voie în România să-l producă? Produsul este originar din… Sinaia. Un pietrar Italian, Filippo Dozzi, s-a stabilit în 1885 la cariera de piatră de la Piatra Arsă (Poiana Țapului – Prahova). El provenea dintr-o familie cu tradiție în producerea mezelurilor, astfel că a început aici fabricarea unui salam numit salam de iarnă, crud-uscat, cu termen de maturare foarte lung și cu garanție de luni de zile. Produsul lui Dozzi s-a numit la început salam de iarnă, dar faptul că era exportat prin vama Sibiu i-a adus, ulterior, numele pe care-l știm azi cu toții. Un produs destinat inițial lucrătorilor din mină (bogat caloric, potrivit pentru cei ce făceau muncă fizică), salamul de Sibiu a devenit rapid un produs de lux. În 1910, italianul a fondat Întreprinderea Individuală Filippo Dozzi, unde a început fabricarea salamului de Sibiu, ajungând ca în 1938 să producă peste 100 de tone pe an. Salamul acesta este făcut astăzi de șase producători locali din Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS), aceștia fiind singurii care pot fabrica acest tip de mezel.