Reforme. Programul de reforme al lui Putin, în două puncte: 1. Să facem oamenii bogați. 2. Lista acestor oameni.
Economice. Știre: Un elefant înfometat a evadat din Grădina Zoologică din Sankt Petersburg strecurându-se prin gratiile cuștii sale.
Sex cu Brejnev. „În anii 1970, dacă întrebai un milițian din Piața Roșie din Moscova unde se află cel mai apropiat club de noapte, el răspundea, șoptit: „ La Helsinki”. Pentru a remedia această lipsă și a satisface nevoile turiștilor occidentali, Brejnev a decis să deschidă un bordel de lux la Moscova. După trei luni, îl cheamă pe director pentru o evaluare a afacerii: – Deci, câți clienți străini și-au lăsat dolarii la noi? – Doar unul, tovarăşe Brejnev, și a stat acolo doar două minute. – Cum ? dar ce a fost în neregulă? muzica? mâncarea? băuturile? – Tovarășe Brejnev, am avut cea mai nouă muzică rock, cele mai bune preparate, whisky scoțian, șampanie franceză, bere germană! – Fetele, atunci? – Tovarășe Brejnev, am angajat acolo doar personal de încredere, nimic altceva decât tovarășe de nădejde, care sunt membre ale Partidului din 1950 cel puțin! Pentru a remedia această situație, Brejnev a angajat fete frumoase și sexy. Occidentalii se înghesuiau, tot personalul ambasadelor mergea acolo, microfoanele și camerele înregistrau 24 de ore pe zi, dolari se adunau. Brejnev vine să verifice el însuși succesul și o devocika îi atrage atenția. O curta cu asiduitate, dar ea era foarte timidă. La final, nemaiputând, exclamă: – Dar ce aștepți de la mine, domnișoară? Fata: – Să deschideți granițele – Deci acum înțeleg șmecheria ta, fetiță obraznică: vrei să rămânem singuri în URSS, doar tu și cu mine!
Cvas. Cvasul este o băutură tradițională rusească. Primele sale mențiuni în Rusia datează din 988 și sunt asociate cu domnia prințului Vladimir. Încă din Evul Mediu, se crede că cvasul întărește și tonifică organismul, iar acest lucru este adevărat, deoarece conține multe bacterii probiotice benefice. Să învățăm una dintre rețetele simple pentru această băutură, care vă va permite să gustați cvas fără a vizita (deocamdată!) Rusia! Ingrediente pentru 1,5 litri: apă – 1,5 l, pâine de secară – 150 g, zahăr – 80 g, stafide – 20 g, tifon (prosop de bumbac), o carafă de 2l. Preparare: Uscați pesmetul de secară la cuptor la 130 ℃ timp de 20 de minute. Adăugați zahărul în apa fierbinte. Așteptați până când lichidul este călduț. Pune pesmetul și stafidele într-un borcan. Umple cu apă. Acoperiți cu tifon și păstrați la temperatura camerei, la loc întunecat, timp de 3-4 zile. Câteva zile mai târziu începe procesul de fermentație. Filtrați cvasul. Se toarnă într-un borcan cu capac etanș și se pune la frigider.
Colonizare. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, rușii au pornit să exploreze coasta Pacificului din America de Nord. Au călătorit în California, unde au înființat un fort la aproximativ o sută de kilometri nord-est de San Francisco. În 1729, Vitus Jonassen Bering (1681-1741), navigator danez în slujba coroanei ruse, a confirmat descoperirea făcută de Simon Dejniov (d. 1673) în 1648 a existenței unei mări care spăla coasta de nord – Siberia de Est. În 1741 a pornit acolo și a ajuns în zona care mai târziu avea să se numească Alaska. Exploratorii ruși au pornit apoi să cucerească nord-vestul continentului american. Neprimitoare la prima vedere, această regiune a constituit o rezervă importantă de animale purtătoare de blană. Dacă fauna acestei regiuni era bogată și variată, vidra de mare (Enhydra lutris) a fost vânatul care avea să facă averea pionierilor ruși. Din cauza blănii sale deosebit de dense, ei au poreclit-o „castorul de mare”. În primii ani de la descoperirea pasajului maritim care astăzi poartă numele de strâmtoarea Bering, vânătorii ruși nu s-au stabilit definitiv nici în Insulele Aleutine, nici în Alaska. Au construit acolo tabere temporare sau s-au stabilit printre triburile aleuților, care stăpâneau arta vânătorii de vidre. Relațiile dintre nativi și ruși s-au deteriorat rapid. În 1763, ruși au masacrat populația locală. Au urmat câțiva ani de conflict în care rușii au pierdut patru nave și mai mult de o sută de oameni. Câteva mii de aleuți au fost uciși. Regiunea a devenit apoi scena unei lupte nemiloase între negustori pentru vânătoarea de animale și comerțul cu blănurile acestora. Din anii 1820, posesiunile rusești de pe continentul american au fost supuse unei presiuni tot mai mari din partea Statelor Unite la sud și a Imperiului Britanic la nord-est. În 1867, Imperiul Rus a cedat Alaska și Insulele Aleutine Statelor Unite pentru șapte milioane două sute de mii de dolari. Cel care a negociat vânzarea a fost generalul american (român ardelean la obârșie) George Pomuț. Veniturile reduse generate în raport cu cheltuielile necesare întreținerii stabilimentelor rusești, imposibilitatea apărării acestor regiuni în cazul unui conflict major cu Statele Unite sau Imperiul Britanic, eșecul „înființării de durată a „așezărilor ruse” și nevoia de a umple cuferele statului au fost principalele motive pentru această vânzare.
Înger. Volodia vine la medic și se plânge că îl doare ceva între omoplați. Doctorul întreabă: – Fumați? – Nu. – Beți? – Nu. – Vă plac femeile? – Nu. – Deci aripile tale de înger au început să crească!
Staroveri. Rușii lipoveni sunt urmașii staroverilor, ai adepților credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia, care și-au părăsit patria în secolele XVII-XVIII în urma schismei din Biserica Oficială Rusă. În perioada 1827-1855, în timpul țarului Nicolae I, prigoana asupra staroverilor s-a întețit, fiind distruse unele centre spirituale, multe cărți și obiecte de cult arse sau confiscate. Abia în anul 1971, Soborul Bisericii oficiale Ruse a ridicat anatema aruncată asupra staroverilor de către Soborul rus din sec. al XVII-lea. Primele atestări documentare ale prezenței staroverilor pe teritoriul României datează din perioada 1724-1740. Ei s-au stabilit în localitățile din Moldova, unde erau numiți lipoveni (Lipoveni, jud. Suceava, în anul 1724, Dumasca, jud. Vaslui, în 1730, în Manolea, Lespezi și Brătești, jud. Suceava, în anul 1740). Conform lui Bogdan Petriceicu-Hașdeu, care inserează în cartea sa Istoria toleranței religioase în România. Lipovenii, o povestire a călugărului Partenie de la mijlocul secolului al XIX-lea: “…nu departe de târgul Fălticeni, între apele Moldova și Siret, se află satul Manuilovca (Manolea), locuitorii căruia au venit aici din Rusia, acum peste 150 de ani” (deci, aproximativ în anul 1700). În Dobrogea, aflată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în componența Imperiului Otoman, s-au așezat și cazacii de pe Don din armata atamanului Ignat Nekrasov, cel care a organizat viața socială a cazacilor cu reguli cuprinse în “Legământul lui Ignat”, ei fiind numiți aici nekrasovțî (nekrasoviți). De la ei s-a păstrat până în zilele noastre denumirea lacului Razelm – Razin din Dobrogea, numit așa în memoria conducătorului răscoalei cazace din secolul al XVII-lea, Stepan Razin. Majoritatea nekrasoviților dobrogeni au rămas în Deltă și în zonele ei adiacente, fiind siliți de împrejurări să-și schimbe doar numele, acceptând etnonimul lipovean. În cartea Sarichioi. Pagini de istorie, profesorul Sevastian Fenoghen este de părerea, contestată de unii, că “Anul de atestare documentară a existenței satului se poate socoti 1651. Tradiția orală, înregistrată la sfârșitul secolului al XIX-lea în Marele Dicționar Geografic Român, amintește despre o locuire temporară a lui Stepan Razin în cetatea Enisala (la câțiva kilometri sud de Sarichioi). Așa ceva nu se putea întâmpla decât înainte de anul 1670 (deoarece între 1670-1671 Stepan Razin s-a aflat în fruntea răscoalei cazacilor de pe Don).
„Cei în care investim ne dezamăgesc cel mai mult. E firesc. Şi totuşi, nu trebuie să ne oprim niciodată să investim. Talmudul spune să faci mereu bine, fiindcă şi de nu-ţi va fi înapoiat de cel căruia i l-ai făcut, cineva ţi-l va înapoia totuşi. E-o lege a compensaţiei”. (Ileana Vulpescu).
Bucătăria tătară. Bucătăria tătară este o adevărată încântare. Vă sfătuim să vă orientați asupra ”peremiatcilor” rotunzi, cu carne și cartofi, manti (ravioli mari) serviți cu legume, plăcintei cu carne ”zour beliș”, clătitelor prăjite, sau faimoaselor ”ciak-ciak”, pentru desert. La Moscova, unele restaurante oferă și preparate din bucătăria tătară. În meniu, căutați azu (un bulion de carne de vită și cartofi), manti și baclava cu miere. La rândul său, ciak-ciakul este disponibil în aproape toate supermarketurile. Dacă doriți să mergeți la un adevărat restaurant tătar, alegeți ”Miraj”, situat în cartierul Sokolinaïa Gora (cea mai apropiată stație de metrou: Semenovskaïa). Este singurul restaurant pur tătăresc din Moscova și găzduiește deseori concerte și alte evenimente. În meniu: pilaf tătar cu stafide și miel (440 ruble – 6,2 €), sadi de pui (o jumătate de kilogram de pui servit cu legume, 750 ruble – 10,6 €). Cost mediu/meniu: 1.500 ruble (21,3 €). Bucătăria tătară din Crimeea s-a dezvoltat sub influența bucătăriilor mediteraneene, ruse și caucaziene. Știți care este cel mai popular fel de mâncare din peninsula caucaziană și din toată Rusia? Ceburekul natural, o patiserie din aluat prăjit, umplută cu carne tocată sau legume. Ceburekul este vândut în aproape fiecare magazin alimentar din Moscova, dar cafeneaua ”Drujba” (Prietenia), deschisă încă din perioada sovietică, este locul unde puteți gusta cele mai bune ceburekuri din oraș. (Russia beyond).
