Mafie. Fiecare țară are propria Mafie, dar în Rusia, Mafia are propria ei țară. (Gary Kasparov).
Vodcă. Tradiția de a distribui alcool soldaților „pentru curaj” există de mult timp în armata rusă. În URSS, această practică a fost introdusă în timpul războiului sovieto-finlandez. Comisarul Poporului (echivalentul ministrului) pentru Apărare, Kliment Voroșilov, a propus apoi să le ofere soldaților 100 de grame de vodcă și 50 de grame de slănină pe zi, pentru a se putea încălzi, având în vedere condițiile climatice dure din timpul iernii. Așa s-au născut celebrele „100 de grame de Comisarul Poporului”. După încheierea războiului împotriva finlandezilor, practica a încetat, pentru a se relua doar un an și jumătate mai târziu. Comitetul de Apărare a Statului a ordonat la 22 august 1941 să se distribuie 100 de grame de vodcă soldaților aflați în contact imediat cu inamicul. Distribuția regulată de alcool trebuia să ajute luptătorii să depășească stresul enorm. În plus, alcoolul tare era asimilat rapid de către organism, transformându-se într-o cantitate semnificativă de energie și permițând refacerea rapidă a cheltuielilor energetice. În unele detașamente, alcoolul era distribuit soldaților chiar înainte de începerea unui atac, în altele – după bătălii, în timp ce unii îl vedeau foarte rar. Locotenentul principal Fiodor Ilicenko a scris: „Fără alcool era imposibil de învins… înghețul. Așa-numitele sute de grame de pe front au devenit mai valoroase decât obuzele și i-au salvat pe soldați de la degerături, pentru că deseori își petreceau noaptea pe câmp, direct pe pământ”. După victorie, cele „100 de grame de Comisarul Poporului” au fost desființate în Armata Roșie, dar nu toți soldații care se întorceau de pe front au renunțat la obiceiul de a bea zilnic.
Proverbe rusești. Nu poți avea două morți, dar nu poți evita una. Prima înregistrare scrisă a acestei zicători este considerată a fi a călugărului ortodox răsăritean și teolog Paisie Veliciovschi în eseurile sale din secolul al XVIII-lea. Cu toate acestea, basmele populare, care fac parte din tradiția orală rusă, au folosit acest proverb cu secole înainte. Reflectă cu adevărat modul rusesc de a privi lumea printr-o prismă romantică.
Nevoia este mama salvării. Sensul zicalei este sărăcia extremă, iar acest proverb evidențiază condițiile socio-economice dure în care au trăit și continuă să trăiască mulți ruși, reușind totuși să inventeze câteva soluții salvatoare la problemele pe care le întâmpină.
Dacă ți-e frică de lup, nu te duce în pădure. (Fără risc, nu există câștig). Acest proverb își are rădăcinile în tradiția rusă de a culege ciuperci și fructe de pădure, pe care mulți ruși se bazau pentru supraviețuire în vremurile de demult.
Dacă ți se dă ceva, ia-l, dar dacă ești bătut – fugi. Acesta este un mod plin de umor de a spune cuiva să profite de o oportunitate, cu excepția cazului în care este deosebit de periculos.
Umor rusesc. Umorul rusesc poate fi greu de înțeles chiar dacă vorbești fluent rusă. Aceste glume au căpătat o conotație politică în cei 70 de ani ai erei sovietice.
Genetică. La finalul unui mare război între ruşi şi americani, se hotărăşte ca pacea să fie marcată printr-o luptă de câini care să hotărască învingătorul. Vin americanii cu câine imens, cât un taur. Ruşii, cu un căţel, lung şi plat. Începe lupta. Nici nu trec două minute şi câinele americanilor e transformat într-un morman de carne. Americanii: – Bă, sunteţi nebuni? Ştiţi voi câte milioane de dolari am cheltuit pe programe de modificare genetică, pentru obţinerea câinelui ăsta? La care ruşii: Dar voi ştiţi cât de greu este să faci operaţii estetice pe crocodili?!
Travel. Un american, un francez și un rus discută despre cum călătoresc ei în străinătate. Americanul: — Eu iau avionul. Francezul: – Eu folosesc Citroën-ul meu. Rusul: – Nu merg peste hotare, că patria mea este foarte mare. Dar dacă Patria îmi ordonă, voi lua un tanc. Concurență. În 1969, Brejnev s-a adresat cosmonauților: – Au mers americanii pe Lună? Ce contează! Noi vom merge pe Soare! – Dar, tovarășe… ne vom arde! – Mă iei de imbecil? Biroul Politic are totul planificat: vă vom trimite noaptea.
Reprofilare. – Ce se producea în fabrica asta înainte de perestroika? – Tancuri. – Și acum? – Acum facem cărucioare pentru copii. — Și oamenii le cumpără? – Da. Mai sunt doar câteva mame capricioase care susțin că nu le este ușor să scoată copiii prin turelă…
Mausoleum. Un rus tată a șase copii vine acasă obosit, după o tură de noapte. Copiii îl înconjoară și îi cer să se joace cu ei. El le spune: – Bine, hai să jucăm un joc numit Mausoleum, unde eu voi fi Lenin și voi veți fi gărzile.
Leningrad. La doar 11 săptămâni după ce Hitler a atacat Uniunea Sovietică, armata germană a încercuit Leningradul (astăzi Sankt Petersburg). Oraşul a rămas sub asediu doi ani şi jumătate, timp în care au pierit peste 700 000 de oameni, adică unul din trei locuitori. Folosind informaţii din jurnale, memorii şi rapoarte oficiale, Anna Reid oferă o descriere amănunţită a vieţii din timpul blocadei, insistând pe lipsa alimentelor, a apei şi a combustibilului, pe alienarea sentimentelor şi a legăturilor de familie, dar prezentând şi fapte de curaj şi sacrificiu de sine. Autoarea încearcă să ofere răspuns la întrebări precum: Cine poartă vina pentru numărul mare de morţi, Stalin sau Hitler? De ce oraşul nu s-a predat şi nici nu a căzut pradă anarhiei? Cine avea drept de viaţă şi de moarte asupra locuitorilor? Impresionantă prin originalitatea şi stilul său, oferindu-ne şi imagini-document elocvente, cartea ”Leningrad. Tragedia unui oraş sub asediu” ne ajută să înţelegem mai bine firea umană şi o epocă istorică. (Anna Reid, Leningrad. Tragedia unui ora, sub asediu, 1941-1944, Ed. Corint, 2013).
Chanel 5. Ce este comun între cel mai faimos parfum occidental și aroma sovietică emblematică Moscova roșie? Ambele au rădăcini în istoria imperială rusă. Niciun parfum nu era mai popular în vremurile sovietice decât ”Moscova Roșie”. „Acest parfum era simțit la fiecare ocazie festivă din Uniunea Sovietică – la Conservatorul din Moscova, la Teatrul Balșoi, la ceremoniile de absolvire și la nunți”, scrie istoricul german Karl Schlögel în cartea sa, The Scent of Empire. Chanel No. 5 și Red Moscow. Acest parfum era cel mai răspândit, iar câteva generații de femei sovietice – dacă își permiteau parfumul – îl foloseau doar pe acesta. În 1920, aventurista Coco Chanel a avut o scurtă relație amoroasă cu un prinț rus din familia Romanov, Dimitri Pavlovici, care a supraviețuit Revoluției bolșevice și a reușit să părăsească Rusia. Era un estet și un hedonist (a participat, se pare, și la uciderea lui Rasputin). El a prezentat-o pe Coco unui parfumier francez de origine rusă, Ernest Beaux. Având mult succes în timp ce trăia încă în Rusia imperială, Beaux a fost curtat pentru a crea, pentru curtea țaristă, parfumuri celebre precum Bouquet de Napoleon, care a fost realizat în 1912, pentru a comemora 100 de ani de la victoria Rusiei asupra lui Napoleon. Un altul, Bouquet de Catherine, a fost creat în 1913 pentru a marca 300 de ani ai dinastiei Romanov. Ulterior, Beaux a fugit în Franța, unde se spune că i-ar fi destăinuit – după o fierbinte noapte de dragoste – nepotolitei și polivalentei Coco Chanel, rețeta celebrului parfum, numit ulterior Chanel 5. Un alt creator francez de parfumuri, Auguste Michel, a preferat să rămână în Rusia, el creind un parfum special pentru împărăteasa Maria Fedorovna, numit Bouquet de l’impératrice. Istoria Moscovei Roșii nu este 100% clară: unii istorici cred că parfumul se bazează pe parfumul lui Michel, alții că Chanel nr. 5 a apărut din talentul lui Beaux. Există chiar și o legendă urbană conform căreia Chanel nr. 5 și Moscova Roșie – parfumul oficial al Kremlinului – sunt absolut similare. Analizând – asta mai lipsea – compoziția fiecărui parfum, cercetătorul olfactiv Daria Donina a găsit multe componente comune: bergamotă, ylang-ylang, iasomie, trandafir și vanilie. Totuși, doamna asta cu nasul fin ne bagă, la urmă, în ceață: Chanel 5 are vreo 80 de ingrediente, în vreme ce Moscova roșie are doar 50. Deși miros cam la fel…
Invenții și inventatori. Mansarda. Știm că ea este o încăpere locuibilă, în podul unei case. Dar mai puțini știm că ea poartă numele unui arhitect medieval, Ph. Mansard (1598-1666). Casetofoane. Două casetofoane se întâlnesc. Unul este japonez, celălalt de fabricație sovietică. Sovieticul întreabă: – Este adevărat că proprietarul tău ți-a cumpărat o casetă nouă? – Da. – Pot să o mestec?