Iorga (Nicolae). Cugetările sale privind destinul poporului român în istoria europeană sunt foarte actuale și azi, în epoca globalismului și tuturor amenințărilor: * Suntem un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică și veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele și interesul întregii Europe din spatele ei, ba încă și mai departe, se cheamă că România noastră trăiește și vorbește aici nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este deci în atenția estului și vestului, nordului și sudului deopotrivă și în tot timpul. * Statul român deține, cum s-a spus, o pozițiune cheie, iar atenția aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă și simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi și apetit sau primejdie. Un stat cu o astfel de situație în care te urmează în tot locul vânturile, valurile, dator este cel dintâi să cunoască această situație, să-și dea permanent seama de toate, bune și rele, câte se ascund într-însa. * Boala cea mai gravă care macină societatea românească este lipsa caracterelor. *Independența nu este un dar pe care ni-l face Europa, ci o recunoaștere a drepturilor străbune ale românilor, în conformitate cu sacrificiile lor. * În vecii vecilor, cât va dăinui suflarea românească pe acest pământ, să nu-i ierte Dumnezeu pe netrebnicii și făcătorii de rele! * Partidele politice sunt pentru țară; bandele politice pentru ele. * Frate ca frate, dar brânza-i cu bani. Da, dar pentru brânzari. * Poeții cei proști au și ei un Pegas, din măgar.* Oamenii au închis pe Dumnezeu în biserică să fie mai slobozi în lume. * Ordinea nouă se cheamă pentru ordinea veche totdeauna anarhie.
Vinovăție. A convinge judecătorii că femeia este vinovată nu este ușor, dar unii reușesc. În secolul al XV-lea, la Troyes, Perrote, soția lui François Fossey a obținut despărțirea deoarece judecătorul a considerat că ea nu poate continua să trăiască cu soțul ei „fără pericol pentru trupul și sufletul ei”. Un procurorul aragonez consideră că Pedro și Gracia trebuie despărțiți pentru că soțul își tratează soția „rău și crud”. Totuși, în ciuda despărțirii, „datoria conjugală” persistă: soțul violent trebuie să poată continua să-și viziteze soția pentru a pretinde un act sexual, iar soția este obligată să se conformeze, în ciuda despărțirii. Pentru că separarea nu este musai un divorț: legătura conjugală continuă să existe. Și mai mult decât atât, judecătorii lucrează adesea pentru împăcarea soților, în schimbul unei perioade de separare și/sau a unei amenzi. Deci, ce cred aceste femei care sunt forțate să se întoarcă să locuiască cu soții lor violenți? Nu știm nimic despre asta, așa cum sursele nu ne spun practic nimic despre sentimentele acestor femei abuzate. Sentimentele sunt tocmai cele care riscă să-i trădeze: dacă se revoltă, ele justifică maltratările care le sunt aplicate… Așa că… mai bine să tacă.
Primele iubiri. ”Azi, iată, am văzut un curcubeu / Deasupra lumii sufletului meu. / Vin cerbii mei în goană să se-adune / Și către el privirile-și țintesc – / Un codru nesfârșit de coarne brune / în care mii de stele strălucesc. / Sosind din dunga zării de argint / Vin păsările-mi mari de sărbătoare / Și-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind, / Un ocean de aripi mișcătoare; / Întreaga lume-a sufletului, vie, / Palpită-ntr-o frenetică beție. / Azi sunt îndrăgostit. / E-un curcubeu / Deasupra lumii sufletului meu. / Izvoarele s-au luminat și sună / Oglinzile ritmându-și-le-n dans, / Și brazii mei vuiesc fără furtună / Într-un amețitor, sonor balans, / În vii vibrează struguri străvezii / – Cristalurile cântecelor grele / – Și stropi scăpărători de melodii / Ca roua nasc în ierburile mele. / Eu curg întreg în acest cântec sfânt: / Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.” (Nicolae Labiș, in volumul Primele iubiri, 1956)
Gânduri despre trecut. 1. Nu-i de mirare ca așa de mulți oameni laudă trecutul; atunci erau mai tineri! 2. Bucură-te de viaţa ta astăzi, pentru că ziua de ieri a trecut, iar cea de mâine poate nu mai vine… 3. Fiindcă nu știi ce te-așteaptă mâine, luptă să fii fericit astăzi. Ia o cană cu vin și, sub lumina lunii, bea, zicându-ți că luna te va căuta poate zadarnic, mâine. (Omar Khayyam) 4. Timpul este cel mai bun vindecător. Dar e și cea mai proastă cosmeticiană. (Woody Allen) 5. A fost o naivitate din partea optimiştilor secolului trecut să spere că tehnologia îi va duce în paradis, la fel cum tot o naivitate este tendinţa pesimiştilor acestui secol de a considera tehnologia ca fiind ţapul ispăşitor pentru cruzimea ei. 6. Pierderea vremii bune este maica și sămânța vremii rele. (Dimitrie Cantemir) 7. Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil. (Octavian Paler) 8. Oricât de mult ai iubi o femeie, oricâtă încredere ai avea în ea, oricare ar fi siguranța în viitor pe care ți-o dă trecutul ei, ești întotdeauna mai mult sau mai puțin gelos. Dacă ai fi îndrăgostit, cu adevărat îndrăgostit, desigur că ai resimți această nevoie de a izola de restul lumii ființa în a cărei inimă ai vrea să fii numai tu. 9. Dacă trecutul nu te mulțumește, uită-l pe loc. Alcătuiește-ți o nouă viață în care să crezi. (Paulo Coelho) 10. Are dreptate aducerea-aminte: nimica nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire! Fericirea de a crede în toată pasărea ce zboară, fericirea de a crede în frumosul și în bunul, fericirea de a nu se îndoi de cinste și de multe, fericirea de a nu gândi la nimica, de a nu ști ce este viața și ce neagră prăpastie este sufletul omului. (Alecu Russo) 11. Nu poţi avea o zi de mâine mai bună dacă te gândeşti tot timpul la ziua de ieri. (Charles F. Kettering) 12. Zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om. (Marcel Proust) 13. Suntem păcăliți; ni se spune că a mai trecut o jumătate de oră sau că e șase – ca și cum asta ar avea vreo importanță. Important e faptul că Timpul nostru, așa-zis al Vieții, e fatal un Timp al Morții. (Mircea Eliade) 14. Gândește-te la trecut numai în măsura în care amintirea lui îți aduce bucurie. (Jane Austen) 15. Te-ai întrebat de ce, la revărsatul zorilor, cocoșul suspină dureros de repetate ori? Iată ce înseamnă asta – în oglinda dimineții s-a arătat că din viața ta a mai trecut o noapte și o zi, fără ca tu să-ți dai seama. 16. Trecutul nu este o arhivă, o magazie, unde scuturând praful, găsești și azi și mâine și poimâine aceleași lucruri, mai uzate, mai șterse, dar în fapt aceleași. Trecutul trăiește, e viu, se schimbă în funcție de ceea ce ni se întâmplă. (Octavian Paler) 17. Ziua de ieri a trecut deja. Ziua de mâine poate că nici nu există. Există doar miracolul clipei de faţă. Bucură-te de ea. Este un dar. 18. Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbește pentru că s-a petrecut. 19. Pendula arată clipa, dar cine ne arată veșnicia ? (Walt Whitman) 20.Trecutul nu poate pieri, căci viitorul se va naşte din el. (Anatole France)
Genți. Credeți-mă, femeile își cumpără genți foarte scumpe doar pentru a impresiona pe alte femei. Niciun bărbat nu a spus vreodată: băi frate, era urâtă foc, dar avea, proasta… o geantă ”de firmă”!
Măsuri. Printre primii medici care se apleacă asupra problemei bolilor cu transmitere sexuală, cercetând istoria prostituției pe meleagurile noastre, se numără doctorul Aurel Voina, medic primar la Spitalul „Mârzescu” din Braşov, în perioada interbelică. În broșura „Prostituţia şi boalele venerice în România” (1930) se amintește despre decizia împărătesei habsburgice Maria Tereza de a expedia prostituate împreună cu alți oameni „antisociali” pe Dunăre până la Timișoara, în regiunea Banatului. Prostituatele din închisorile vieneze au fost trimise la Timişoara între anii 1751-1767. Cum acest lucru a contribuit prea puțin la reducerea prostituției, cu timpul, legile imperiale s-au schimbat pentru a considera prostituția ca un rău necesar care trebuia tolerat, dar reglementat de stat. Tot în broșura citată se vorbește despre epidemia de sifilis izbucnită în 1784 în regiunile Caraș-Severin, Arad și Timiș, care duce la măsuri drastice în toată Transilvania. În 1808, pentru ca riscul contagiunii să fie cât mai mic, toți locuitorii Ardealului sunt obligați la o verificare medicală. Iar prostituția este drastic reglementată. Vizitele sanitare periodice devin obligatorii pentru cocote, în caz de boală fiind forțate să se trateze. Vizitând, în 1828, casele de toleranţă din Pesta, cărturarul Eufrosin Poteca face, în „Foaia” lui Barițiu, o constatare tulburătoare pentru acea vreme: „prostituţia este efectul pauperizării, al şomajului, al celibatului”. Femeile care își vindeau serviciile sexuale erau înregistrate la poliție și plasate sub controlul acesteia. Atunci când erau reținute, prostituatele clandestine erau supuse examenelor medicale, apoi erau puse și ele sub controlul poliției. Legile privitoare la reglementarea sau incriminarea comerțului sexual erau însă destul de puține. În schimb, autoritățile locale erau lăsate să se ocupe de problemă în mare parte singure.” (monitorulexpres.ro)
