Cozi. ”Cu vremea. Toate șopârlele își pierd coada. Tot așa e și cu bărbații.” (Samuel Butler). Catren. Ia uitați câte simboluri/semne/trimiteri/sugestii subtile, poate conține un simplu – și doar aparent banal! – catren folcloric românesc: „Foaie verde rug de mure/Hai, mândruță, la pădure,/Când îi luna-n două coarne/Și când lumea-n vale doarme…” Promisiuni. Un candidat aflat în campanie se întâlnește cu locuitorii unui sat pierdut între munți. Plin de elan, îi întreabă care sunt principalele lor nevoi. – Nu avem medic, spune un sătean. Politicianul ia mobilul și spune: – Domnule prefect, colega, rog detașați un doctor în satul X. Rezolvat, spune el, mândru. Și a doua? – Apăiii, nu avem semnal la telefonia mobilă…Perechi estivale. Sunt cupluri întâlnite des la mare,/ Ce stau mai mult sub lună, nu sub soare, /Tomnatici domni alături de fetiţe /Şi tineri cu tomnatice domniţe. (Eugen Pop).
Vrăjmășie. Dar de ce era permisă – în România sec XVII-XIX – bătaia, chiar și ”cu blândeață”? Pentru că bătaia era o pedeapsă curentă în sistemul legislativ medieval, nu era vorba de o încurajare a sadismului. Trebuie remarcată diferența între bătaia ”normală” aplicată nevestei și ”bătaia cu vrăjmășie”. Să vedem ce însemna bătaia cu vrăjmășie: Fără de măsură și cum nu să cade și cu vrăjmășie să cheamă bătaia când să face cu toiagul și mai vârtos când să va sfărâma lemnul sau să facă cu acesta răni rele, să meargă sânge sau când o va lovi cu lemnul în obraz sau în cap, atunce de pururea să va certa bărbatul pentru vrăjmășia lui. (glava23. Tot ”vrăjmășie” este definită și legarea femeii în fiare și închiderea ei de către bărbat, chestie care este permisă, totuși, în două situații: adulter sau tentativa de asasinare a bărbatului (în ambele situații doar în caz de flagrant delict, orice altă variantă fiind exclusă, în caz de flagrant, pe lângă închidere, femeia putea fi ”bătută cu vrăjmășie” fără ca bărbatul să riște vreo pedeapsă) (g. 23 ). Vrăjmășie este ”de o va bate pururea și de mai multe ori fără vină” (g. 23 z. 8). ”Rănile de armă” sunt incluse la vrăjmășie, și tot vrăjmășie este definită bătaia care îi pune în pericol viața femeii sau când aceasta este bătută atât de rău încât nu poate vorbi în fața judecătorului. Amenințările cu moartea sunt incluse și ele la ”vrăjmășie”. (cotidianul.ro).
Prețuri. ”Situaţia reală a bunăstării românilor de rând contrastează evident cu cele afirmate de Dionisie Eclesiarhul la sfârşitul veacului al XVIII-lea: „Toţi se bucurau şi fără grijă petreceau, ieftinătatea era la mărfuri şi la dobitoace: boii, vacile, oile, caprele cu puţin preţ, bucatele cu mai puţin preţ. Boul de plug costa 10 lei; cel ales – 15 lei; vaca de lapte costa 6 lei; calul cârlan de 3 ani – 8 lei; cel de călărie – 20 lei, iar cel boieresc – 40 lei; oaia cu mielul – 1 leu; capra cu iedul – I zlot; carnea – I para sau 2 – ocaua; găina – 23 parale; vinul 1 O parale vadra; 10 ouă – 2 parale; gâsca – 6-7 parale; curcanul cel mare – 15 parale; făina de grâu – 1 para/ocaua; peştele era berechet: morunul proaspăt de Dunăre – 4 parale/ocaua la târg, 8 parale/ocaua la Scaune; crapul, somnul – 5 parale şi 4 parale/ocaua; icrele tescuite de morun – 30 parale/ocaua; icrele proaspete – 20 parale/ ocaua; zahărul – 2 lei/ocaua (cel bun); 2 zloţi zahărul mai prost; cafeaua – 2 zloţi; unt de lemn – 20 parale/ocaua; unt de vacă 6 parale/ocaua; „cu puţin îşi făcea omul şi îmbrăcăminte”: postavul de Anglia costa 8 lei cotul, cel mult 10 lei; postavurile franceze sunt mai puţine pentru că sunt mai scumpe” . (Camelia Ene, Comercianți, comerț în București (sec XVIII – XIX).
Securitatea. În ceea ce privește politica de cadre a Securității, perioada în care Ceaușescu s-a aflat în fruntea partidului și a statului se deosebește semnificativ de etapa guvernării Gheorghiu-Dej, în sensul că, îndeosebi din 1968, s-a trecut în mod organizat la transpunerea în practică în Securitate a unei politici de cadre având ca obiectiv crearea unui aparat de informații profesionist, aparat mai bine pregătit din punct de vedere profesional și cultural-ideologic. Desigur a fost un aparat de informații specific unei poliții politice comuniste funcționând într-o dictatură. Pe lângă „profesionalizarea globală reală a angajaților Securității“ de după 1968, de fapt, „succesele palpabile obținute de puterea politică și liderii Securității în politica de cadre în Securitate au avut ca efect direct sporirea continuă a capacității instituției de a supraveghea și controla în mod eficient întreaga societate românească“. (Cristian Vasile).
Eterna dilemă. Dreapta a câștigat în alegeri. Stânga a câștigat în alte alegeri. Oare când va câștiga România în alegeri?! (după Coluche).
Bucurii matinale. „Ce grav e clopotul de la Mitropolie / Când scoală credincioasele cu noaptea-n cap! / Sar goale de sub plapume şi totu-nvie / Numai trăgându-şi pe piciorul cald un fin ciorap / Şi alergând doar înhămate-n portjartiere / Să beie însetate apa rece din găleţi / Şi îşi fac cruci să aibă iar putere / Să ne iubească sub icoanele de pe pereţi / Ce le privesc. Şi-s uluiţi de cât de albă / E carnea lor trezit-abia din somnul sfânt, / Arhanghelii drept suliţă o nalbă / Având s-aducă linişte pe-acest pământ. / Ci numai eu dorm fără grijă şi-n vis laud / Trupul tău lung, melodios cântec de flaut…” (Emil Brumaru). Pământ. ”Unii noi îmburgheziți, împroprietăriți ilicit cu terenuri ce nu le aparținuseră niciodată, se bucură că ”pământul e al lor” Ei se înșeală, fundamental: acel pământ, acele terenuri, sunt de fapt ale miliardelor de gâze, viermi și microbi. Nu este al lor nici măcar pământul din cimitirele unde vor fi înmormântați..” (I. Năstoiu).
Rugăminte. Nu cer limuzini şi vile,/ Însă, vreau o variantă: /Pentru soaţă să am zile, /Nopţi să am pentru amantă! (Ionel Jecu). Final previzibil. Aștept rezultatul scrutinului, la barul din colț. Dacă iese cum aș spera, mă apuc de băut. Dacă iese pe dos, mă apuc de băut.
Slujbe. Un candidat: – Promit slujbe celor 5 milioane de români din Diaspora! Veniți acasă! Slujbele vor fi ținute de Preafericitul Daniel!
Halbă. Să fim sinceri, băieți! Halba de bere e cam singura blondă pe care nu am vrea niciodată să o vedem…goală!
Mofturi. Un domn intră într-un magazin alimentar și se adresează vânzătorului: – Nu vă supărați, aș dori o bucată de brânză, nici prea mare, nici prea mică, să nu fie nici prea veche nici prea nouă, nici prea dulce, dar nici prea sărată, nici prea albă nici prea galbenă, etc. – Poftiți doi litri de lapte și făceți-vă brânza cum vreți!
Tristețe (existențială). ” Aş muri,/Moartea nu vine,/Aş trăi,/Dar n-am cu cine.” (Maria Tănase).
Serghei Esenin (1895 – 1925). A trăit numai 30 de ani, dar a dus o viață mai mult decât tumultoasă: 5 căsătorii, iubite celebre, dependență de alcool și droguri. Înzestrat cu o frumusețe îngerească (prietenii îl numeau Heruvimul plângăcios), Esenin a fost un romantic incurabil, veșnic îndrăgostit. A iubit nebunește și a fost iubit pătimaș. S-a sinucis (?) pe 28 decembrie 1925, într-o cameră de hotel din Sankt Petersburg. Moartea sa a fost extrem de violentă (și-a tăiat venele și ar fi scris cu propriul sânge o poezie, apoi s-a spânzurat de țevile de căldură aflate în tavanul camerei). Dar semnele de întrebare privind decesul său persistă și astăzi. Esenin făcuse închisoare și fusese declarat contra-revoluționar, iar pe numele său au fost deschise 13 cauze penale pentru subversiune. Misterul morții lui Esenin va dăinui, pentru că nimeni nu va dori să descopere adevărul. Așa cum nimeni nu a dorit cu adevărat să afle cum a murit într-un tragic accident (?), tot într-un decembrie, Nicolae Labiș, exact 31 de ani mai târziu. Ne ducem toți…” Ne ducem toţi câte puţin mereu/Către-un liman de tihnă şi-mpăcare./Poate curând va trebui şi eu/Bulendrele să-mi strâng pentru plecare./O, dragi mesteceni, gingaşi şi subţiri!/Şi tu pământ! Şi voi câmpii şi marea!/În preajma sorocitei adormiri/Eu unul nu-mi pot stăpâni-ntristarea./Pe lumea asta am iubit nespus/Tot ce în trupuri sufletul adie./Spun: Pace vouă, sălcii ce-n apus/Vă oglindiţi în apa purpurie./Atât de multe gânduri am urzit/Am scris atâtea cântece visate/Şi, pe pământul trist, sunt fericit/C-am respirat şi c-am trăit de toate./Sunt fericit c-am sărutat femei/Şi-am lenevit pe iarba parfumată,/Iar fiarelor, ca unor fraţi ai mei,/Eu nu le-am zdrobit capul niciodată./Acolo, ştiu că nu foşneste-n zări/Cu gâturi lungi de lebădă secara…/De asta-n preajma jalnicei plecări/Eu mă-fior şi simt adânc povara./Acolo, ştiu că nu vor mai fi fagi,/Nici holde cu aur viu pe nume…/De asta poate mi-s aşa de dragi,/Toţi oamenii cu care trec prin lume” (Traducerea George Lesnea).
